#citeșteDobrogea Scriitoarea Doina Jela, la ceas aniversar. Dobrogeni cu care ne mândrim

Nume de prestigiu în literatura românească postdecembristă, prozatoarea, publicista și traducătoarea Doina Jela s-a născut la 1 martie 1951, în localitatea Vadu, județul Constanța. Părinții provin din familii de refugiați (din Grecia, pe linie paternă, și din Caliacra pe linie maternă), este fiica Tudorei (născută Gămălan) și a lui Ion Enache, contabil.

 

 
Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și membră de onoare a Asociației Foștilor Deținuți Politici, fiind prezentă la colocviile anuale „Memorialul Sighet".
 

De la profesoară de franceză la scriitoare de romane de reconstituire și documentare-anchetă

 
Doina Jela a urmat studii elementare și medii în Vadu, Lumina și Năvodari, apoi Facultatea de Limbi Străine a Universității din București, secția franceză-română (1970-1974). După absolvire, predă româna și franceza la școala medie din Valea Dacilor (1974-1985), apoi este profesoară suplinitoare de limba franceză la mai multe școli gimnaziale din Constanța (1985-1990) și redactor la revista „Tomis” (1990-1993). Între 1994 și 1996 a locuit în Franța.
 
Din 1997, colaborează ca redactor asociat cu Editura Humanitas, unde devine, din 1998, redactor, coordonator al colecțiilor „Procesul comunismului” și „Memorii, jurnale”, precum și al seriei „Istorie”. Debutează în presă, la revista „Luceafărul”, cu proza scurtă Pauza de masă (1979); prima ediție a Concursului de proză „Marin Preda” (1982) îi acordă Premiul organizatorilor. După 1989, colaborează cu proză, recenzii, cronici, note de lectură și interviuri luate unor foști deținuți politici (între ei, pentru prima oară în presa din țară, Ion Ioanid) la „Tomis”, „România literară”, „Contemporanul”, „Amfiteatru”, „Familia”, „22”, „Arca”, „Observator” (Munchen) și „Vatra”.
 
În volum, debutează cu două texte („Corespondent de război” și „Dinspre drumul cu plopi”) în antologia de proză contemporană a revistei „Tomis”, „Vânzătorul de enigme” (1993), debutul personal propriu-zis constituindu-l romanul nonfictiv „Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstituire a unui proces comunist. 29 august - 1 septembrie 1952” (1995). Asociația Internațională a Scriitorilor și Oamenilor de Artă Români, cu sediul la Washington D.C., a acordat cărții Premiul de onoare pe anul 1996.
 
Cartea „Această dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui asasinat” (1998) a fost desemnată, la Târgul Internațional de Carte de la Timișoara, drept „Cartea anului”.
 
Doina cultivă proza nonfictivă, în speță romanul de reconstituire, jurnalul intim și documentarul-anchetă, apelând energic la tehnicile literaturii. Un filon puternic reactivat este literatura interbelică a „autenticității”, cu recurs la transcrierea-colaj de documente (memorii, corespondență, dosare de arhivă) și depoziții verbale neprelucrate stilistic.
 
Romanul nonfictiv „Cazul Nichita Dumitru” reconstituie înscenarea judiciară din procesul Canalul Dunăre - Marea Neagră (1952) (București, 1995), prin a cărui sentință un muncitor a fost condamnat la moarte și executat din rațiuni terorist-propagandistice: „stârpirea sabotorilor” regimului, „sabotori”, de altfel, reabilitați, tot propagandistic, de N. Ceaușescu în 1968. Dincolo de radiografia unui/unor destine tipice epocii, Jela întreprinde și o analiză drastică a discursului ideologic al anilor ’50, de la temele obsedante la limbaj, imagini-pilot și sofisme juridice.
 
„Telejurnalul de noapte” (Iași, 1997) propune o mostră de „literatură de sertar”, cu însemnări din ultimul deceniu, sumbru și delirant, al ceaușismului. Această dragoste care ne leagă este o anchetă-eseu care supune din nou reflecției un destin tragic, de astă dată al unei distinse intelectuale septuagenare, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, soția lui E. Lovinescu și mama Monicăi Lovinescu, arestată, în mai 1958, în scopul șantajării fiicei sale, crainică la un post occidental de radio. După ce a respins oferta de a se salva cerându-i fiicei sale să revină în țară, a fost asasinată în închisoare, prin tortură psihică și refuzul îngrijirilor medicale, și înmormântată într-o groapă comună.
 
Spectrul uman al personajelor culminează, în „Drumul Damascului. Spovedania unui fost torționar” (București, 1999, care va sta la baza filmului După-amiaza unui torționar în regia lui Lucian Pintilie), cu portretul, de substanță dostoievskiană, dar unicat între cazurile reale cunoscute, al unui mărunt torționar care, covârșit de revelația târzie a propriei ticăloșii, se căiește, implorând să fie judecat și pedepsit. Sarcasmul destinului lui Franț Țandără este generat de persistența ocultă, dar activă a speței sale profesionale, astfel încât deconspirarea, într-un proces, a unei întregi rețele malefice este sistematic blocată, iar personajul rămâne condamnat să-și poarte povara teribilă pe „Drumul Damascului”.
 
În „Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste” (București, 2001), un dicționar al anchetatorilor, temnicerilor și torționarilor comuniști din România, conținând 1.700 de nume, Jela a încercat să expună, din nou cu varii mijloace literare (Alexandru Cistelecan a evidențiat „arta dramatică a reconstituirilor” și „peripeția documentării”, utilizată ca „una din tramele epice ale cărții”), o vastă serie de portrete ale unor funcționari din sistemul represiv comunist. Miza a fost o „istorie națională a infamiei” în spirit borgesian. Cu tot adevărul de esență al tipurilor prezentate, formula mixajului document-literatură a cărților scrise de Jela a suscitat unele controverse.
 
A obținut următoarele premii: premiul pentru proza scurta al concursului "Marin Preda" (Silistea-Gumesti, 1982), premiul revistei "Observator" pentru volumul în manuscris Telejurnalul de noapte (Miinchen, 1994), marele premiul conferit de "International Association of Romanian Writers and Arts" pentru volumul Cazul Nichita Dumitru (Washington, 1995). premiul "Cartea anului" la Târgul de Carte de la Timișoara (1998). A călătorit în Franța (unde este căsătorită), Germania, Spania, Bulgaria. În prezent autoarea este redactor la Editura "Humanitas" din București (unde coordonează seria "Procesul comunismului").
 
Traduceri
 
Philippe Malaurie, Antologia gândirii juridice, București, 1997;
Stephane Courtois, Cartea neagră a comunismului, București, 1998 (în colaborare cu Brândușa Palade);
Edward Behr, Sărută mâna pe care n-o poți mușca (în colaborare), București, 1999; O Americă înfricoșătoare, București, 1999;
Boris Souvarine, Stalin, București, 1999; Omul grec, coordonator Jean-Pierre Vermont, București, 2002;
Nancy Huston, Amprenta îngerului, București, 2003;
Vladimir Bukovski, Reușești sau mori. Convorbiri. Conferințe. Dezbateri, prefața traducătorului, București, 2003 (în colaborare cu Mona Cure și Sorana Corneanu).
 
În urmă cu trei ani, Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor și Universitatea „Ovidius” din Constanța, Departamentul de Filologie română, limbi clasice și balcanice al Facultății de Litere i-au adresat Doinei Jela invitația de a lansa cartea „Villa Margareta” (Editura Polirom, 2015) și de a susține conferința „Ficțiune și non-ficțiune în abordarea trecutului comunist: eficiență și impact”.
 
Tot Doina Jela este autoarea biografiei „Oleg Danovski – omul, artistul, legenda”, volum editat împreună cu Fundația Culturală „Camil Petrescu” (Revista „Teatrul azi”). Biografia coregrafului Oleg Danovski (1917- 1997) constituie rezultatul unui efort de documentare și redactare de mai bine de șase ani, care a presupus consultarea unor categorii de surse dintre cele mai diverse (articole și cărți de specialitate, dicționare românești și străine, memorialistică, documente de arhivă, filme, discuții cu prieteni, rude, colaboratori ai personajului principal), călătorii de documentare și propria arhivă a autoarei care l-a cunoscut pe Oleg Danovski, l-a urmărit în repetiții și spectacole și a consemnat mai multe ore de interviuri cu el, în anii de dinaintea morții, când era directorul Teatrului de Balet din Constanța.
 
Dintre numeroasele interviuri oferite am reținut un răspuns la întrebarea „De ce suntem azi așa cum suntem, de nu știm, chipurile, de unde ni se trage?”, acordat revistei „Cațavencii” în septembrie 2017.
„Cel mai cinstit ar fi să-ți spun că tema este prea vastă și prea complicată pentru mine. N-am lucruri noi de spus la tema asta. Ca și în comunism, când viața cotidiană a celor mai mulți dintre noi se reducea la procurarea hranei zilnice și satisfacțiile ne erau legate exclusiv de acest gen de mici izbânzi, și azi incapacitatea noastră de a ne pune întrebarea pe care o pui tu acum este legată de prioritatea nevoilor primare, la fel de greu de satisfăcut până la capăt. Cine are ce pune zilnic pe masă vrea doar să pună mai mult și mai bun. Cine are cu ce-și petrece o modestă vacanță vrea una mai scumpă și mai moțată. Și tot așa. N-aș zice că nu suntem o comunitate conștientă de sine, dar suntem totuși extrem de atomizați, parohiali și individualiști. Mai există și un sentiment general de neputință în fața unor probleme cât casa, a căror rezolvare nu știi de unde s-o începi. Eu aș începe de la școală. Dar guvernanții noștri nu vor să înceapă de la școală, fiindcă o națiune școlită nu i-ar suporta pe nici unul dintre ei nici o singură zi”.
 
Sursa text: https://crispedia.ro/doina-jela/
Susa foto: Facebook Villa Margareta