#citeşteDobrogea Rolul educativ al teatrului, din perspectiva Ninei Cassian. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

Pe cât de controversată, pe atât de adulată, personalitatea scriitoarei Nina Cassian fascinează prin nonconformism. „Fiind o fată urâtă, am fost bucuroasă cumva de atenţia care mi-a fost acordată de-a lungul vieţii. Dar asta a venit târziu, pentru că, până la 17 ani, nu se uita la mine nici un câine. Nu e plăcut, mai ales în adolescenţă. Te marchează pe toată viaţa“, mărturisea Nina Cassian, cu o sinceritate sfâşietoare.
 


Considerată marea seducătoare a literaturii române, Nina Cassian , s-a stins din viaţă pe 15 aprilie 2014, la vârsta de 89 de ani, la New York, după o viaţă tumultuoasă, marcată de cenzura comunistă, dar şi de o creaţie ce s-a manifestat în mai multe domenii - poezie, proză, eseu şi traduceri, atât în România, cât şi în SUA.
 
Născută pe 27 noiembrie 1924, la Galaţi, Renée Annie Cassian a fost poetă, eseistă şi traducătoare. S-a născut într-o familie de origine evreiască (tatăl Ninei, I. Cassian-Mătăsaru, era un traducător cunoscut).
 
Scriitoarea s-a mutat cu familia la Braşov, unde a intrat la Liceul „Principesa Elena“, iar la Bucureşti urmând cursurile Institutului „Pompilian“. A frecventat cercuri intelectuale de stânga şi, la vârsta de 16 ani, a intrat în organizaţia Tineretului Comunist, aflată atunci în ilegalitate.
În paralel, primele ei încercări literare au fost generos încurajate de Tudor Arghezi şi Ion Barbu, ultimul fiind chiar îndrăgostit de tânăra poetă. „Am iubit şi am fost iubită. Am creat non-stop. M-am bucurat de recunoaştere, uneori, şi am avut parte de marginalizări, frecvent, chiar şi în zilele noastre. Dar toate astea aparţin echilibrului vieţii!", spunea Nina Cassian într-un interviu acordat în 2010, revistei Tango.
 

Amanta marilor nume ale literaturii române

 
În ciuda descrierii pe care i-a făcut-o cel de-al doilea soţ, Alex Ştefănescu - „cea mai atrăgătoare femeie urâtă a literaturii române”, Nina Cassian a trăit iubiri intense şi nu a făcut un secret din asta. Aventurile Ninei erau caracterizate astfel: „Nu am fost infidelă, ci am adăugat afluenţi râului mare, iubirii celei mari. Neminţind şi, de altfel, având prea mult de dăruit, copleşitor pentru un singur recipient“.
 
Se spune că s-a iubit cu Marin Preda (care chiar voia să o ia de nevastă) şi chiar cu Nichita Stănescu. A fost căsătorită de trei ori, de fiecare dată din dragoste. La numai 19 ani s-a căsătorit cu Vladimir Colin, un cunoscut autor de basme pentru copii, însă, deşi s-a măritat cu el din iubire, a divorţat după numai 3 ani.
 
La 22 de ani l-a cunoscut pe Ion Barbu, căruia i-a devenit muză. El a fost primul care i-a citit volumul de debut, el i-a făcut însemnările pe manuscris, el i-a scos limba spargă din primele poezii publicate.
 
În anul în care a divorţat, s-a recăsătorit cu Al. I. Ştefănescu (îi spunea Ali), dar căsătoria aceasta a ţinut 34 de ani, deşi asta nu a împiedicat-o să iubească alţi bărbaţi. La New York s-a recăsătorit a treia oară, tot din iubire, cu Maurice Edwards, de care doar moartea a mai despărţit-o.
 

„Educaţie şi autoeducaţie“

 
Într-un articol publicat în revista „Teatrul” nr. 5 din mai 1974 , purtând titlul „Educaţie şi autoeducaţie”, Nina Cassian povesteşte primele sale amintiri legate de interacţiunea cu scena românească. „Presupunând că redacţia mi-ar cere un articol cu tema: rolul educativ al teatrului asupra tineretului - cum aş începe oare? Probabil, aşa: a învăţa să mergi, să mănânci, să vorbeşti, să te îmbraci, să nu te joci cu focul; mai târziu, a învăţa să scrii, să citeşti, să fii disciplinat, să munceşti, să respecţi; mai târziu, a învăţa să gândeşti, să capeţi simţ moral, să corelezi fenomenele, să concepi sensul vieţii şi al morţii - da, toate astea sunt educaţie şi auto-educaţie, oricât de uscat şi, poate, rebarbativ, ar suna aceste cuvinte.
 
Şi, desigur, «rolul educativ», fie că el aparţine familiei, şcolii, societăţii sau artei, poate fi implicit sau explicit, dar, în nici un caz, negat sau ignorat. Nu am nici o îndoială că arta, pe lângă alte prerogative, îl deţine şi pe acela de a forma o psihologie, o mentalitate, un punct de vedere, o atitudine, o sensibilitate. (...)
 
Foarte tânără, am asistat la debutul (?) lui Radu Beligan în «Omul care a văzut moartea». Nu ţin minte piesa, dar ştiu că am fost «educată» în sensul intrării în conştiinţa mea a «actorului neconfundabil», cel care pecetluieşte toate ipostazele cu personalitatea lui.
 
În sfârşit, tot mai tânără sau mai puţin tânără, am văzut «Galileo Galilei» al lui Brecht şi m-am simţit nespus de educată, înţelegând că, atât consecvenţa până la martiriu a lui Giordano Bruno, cât şi aparenta abjurare - care i-a permis continuarea muncii ştiinţifice - a lui Galileo, sunt două atitudini morale legitime.
 
Aş mai putea adăuga şi alte exemple, dar esenţial mi se pare că «rolul educativ» nu are nicidecum un caracter restrictiv, el putându-se exercita prin mesaj spiritual, prin ingeniozitate profesională, prin propuneri de lumi inedite, prin pur divertisment etc.”.
 
Sursa foto: Imagine din emisiunea „Nocturne“ de la TVR, realizată de Marina Constantinescu în noiembrie 2008 (captură YouTube)