#citeșteDobrogea Prozatorul dobrogean Cristian Teodorescu, la ceas aniversar. „Medgidia, oraşul de apoi" - premiul „Cea mai bună carte în 2010”

Considerat unul dintre cei mai longevivi comentatori politici dintre scriitorii români, Cristian Teodorescu s-a născut pe 10 decembrie 1954 la Medgidia, oraș căruia i-a dedicat și cel de-al șaselea volum al său, „Medgidia, oraşul de apoi", pentru care a obținut premiul „Cea mai bună carte în 2010”.
 
A debutat în volumul colectiv cult Desant '83 şi a scris cinci cărţi de proză, toate premiate, a lucrat la Radio Europa Liberă şi la revistele „Contemporanul”, „România literară”, „Avantaje”, „Cultura”, „Cotidianul” şi „Academia Caţavencu”.

 
Cristian Teodorescu a absolvit în 1980 Facultatea de Filologie a Universității din București. În perioada studenției și după absolvire a fost membru al Cenaclului de proză „Junimea", îndrumat de criticul și profesorul Ovid S. Crohmălniceanu, și a frecventat Cenaclul de Luni, coordonat de criticul și profesorul Nicolae Manolescu. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. În prezent, este redactor la ziarul Cațavencii și deține o rubrică permanentă în săptămânalul România Literară, unde este redactor.
A debutat în 1985 cu volumul de povestiri „Maestrul de lumini” (roman, Editura Cartea Românească, București), după ce fusese inclus în volumul colectiv Desant '83 (1983).
 
După debut, publică volumele: „Tainele inimei” (Editura Cartea Românească, București, 1988), „Faust repovestit copiilor mei” (Editura Alex, 1991), „Povestiri din lumea nouă” (Editura RAO, București, 1996), „Îngerul de la benzinărie” (Editura Paralela 45, Pitești, 2003), „Medgidia, orașul de apoi” (Editura Cartea Românească, București, 2009).
Este prezent în antologiile: Generația '80 în proza scurtă (Editura Paralela 45, 1998) și Competiția continuă. Generația '80 în texte teoretice (Editura Vlasie, 1994; ediția a II-a, Ediția Paralela 45, 1998). Este inclus în antologii de proză românească apărute în Rusia, Olanda și SUA (The Phantom Church and Other Stories from Romania, University of Pittsburg Press, 1996).
Colaborează cu proze scurte, fragmente de roman și articole de opinie la principalele reviste literare și culturale din țară.
În palmares are numeroase premii: premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România (1985), premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România (1996), premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2009 pentru romanul „Medgidia, orașul de apoi”, Premiul Național de Proză „Ziarul de Iași” pe anul 2009 pentru romanul „Medgidia, orașul de apoi”, premiul pentru cel mai valoros roman, în cadrul Colocviilor Romanului Românesc, Alba Iulia, 2010, pentru romanul „Medgidia, orașul de apoi”.

Despre „Medgidia, orașul de apoi”

Într-un interviu realizat de Radu G. Țeposu apărut în Dilemateca, anul V, nr. 45, februarie 2010, Cristian Teodorescu declara despre romanul multi premiat „Medgidia, orașul de apoi”: „Medgidia a devenit, la mine în cap cel puțin, un roman după primele povestiri pe care le-am scris. Era şi preistoria romanului «Tainele inimei» (cu care are în comun personaje şi locul faptei) încât fiecare povestire trebuia să-şi fie suficientă, dar să şi funcţioneze ca un posibil capitol al întregului. De aici şi tensiunile suplimentare din fiecare povestire şi impresia de rotunjime pe care o provoacă întregul alcătuit din povestiri-capitole. Altfel însă cred că, stilistic, toate cărţile mele îşi fac bine treaba, fiecare în felul ei. Medgidia, trebuie să vă dau dreptate, are ceva în plus faţă de celelalte, dar asta din pricină că e o carte specială, şi de povestiri, şi roman. Cartea asta exista în mine de vreo douăzeci de ani. Am început s-o scriu de-abia când mi s-a făcut teamă că lumea din ea ar putea să dispară din memoria colectivă. Sau că, mai rău, ar putea fi falsificată de cei care nu i-au cunoscut istoria orală. Nenorocirea oraşelor mici din România anilor '40, printre care şi Medgidia, şi Slobozia sau Feteştiul, dar şi multe altele din ţară, a fost că li s-a mutilat memoria şi li s-au omorât sau tras pe linie moartă personalităţile, încât azi au aerul că au început să existe de-abia din anii '50 încoace, ceea ce mi se pare oribil. A devenit un roman şi cu politică, pentru că n-aveam încotro, nu fiindcă mi-aş fi dorit asta. În deceniul despre care e vorba în carte patru dictaturi s-au alungat de la putere în România. Carol al II-lea a fost izgonit de legionari, legionarii au fost daţi jos de Antonescu, iar lui Antonescu i-au luat locul comuniştii împinşi în faţă de ruşi. Toate astea n-aveau cum să nu apară în carte. Dar fără ca politicul să devină tema dominantă a cărţii”.
 
Sursa text: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cristian_Teodorescu
www.dilemaveche.ro