Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:23 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Jurnal de Centenar, cu universitarul Daniel Citirigă, la TVR1 - „Ferdinand, un rege cu suflet de român“

ro

19 Apr, 2018 00:00 2351 Marime text
Seria documentarelor istorice realizate la iniţiativa reputatului jurnalist Cristina Liberis a continuat săptămâna aceasta cu un nou episod prezentat de universitarul constănţean Daniel Citirigă, prodecanul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa.
 
„În toamna lui 1917, kaiserul Germaniei, împăratul Wilhelm al II-lea, făcea o vizită pe frontul de est. Cu această ocazie, el ajungea şi în Vechiul Regat, unde, însoţit de Alexandru Tzigara Samurcaş, care era administratorul domeniilor coroanei - un germanofil recunoscut, rămas în Bucureşti -, făcea o primă vizită la Curtea de Argeş, pentru a aduce un omagiu fostului rege Carol I şi reginei Elisabeta.
 
Aici este evident mesajul şi, de altfel, kaiserul nu se ascunde să transmită direct că pentru regele Carol I are un respect deosebit, întrucât el şi-a respectat demnitatea şi onoarea de ofiţer german atunci când a pledat, în 1914, la Consiliul de Coroană, pentru intrarea României în război alături de Puterile Centrale. A fost susţinut, la acel moment, doar de Petre Carp, liderul conservator, însă ceilalţi membri au votat pentru neutralitate, ceea ce ştim deja, a fost o lovitură teribilă pentru bătrânul rege, care, la câteva luni, a şi murit.
 
În schimb, împăratul Wilhelm nu avea acelaşi respect - nici nu avea cum să-l aibă - faţă de regele Ferdinand şi regina Maria, care susţinuseră intrarea în război alături de Antanta şi, astfel, în ochii casei imperiale germane, regele român era văzut ca un trădător.
 
Însă, dacă am amintit de Petre Carp, trebuie să amintim şi replica memorabilă pe care regele Ferdinand i-o dă lui Carp, atunci când acesta îi spune că interesele dinastiei ar fi să intre alături de puterile centrale în război. Regele Ferdinand îi spune: «Aţi greşit, domnule Carp, eu nu cunosc interesele Dinastiei! Eu cunosc doar interesele patriei mele, care este România. Şi, atunci când unchiul meu a fost adus pe tron, nu a fost adus să constituie o dinastie germană aici, ci una românească şi cred că trebuie să avem tot respectul pentru ceea ce am făcut până acum»“.
 
Sursa foto: jurnalul.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii