Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:19 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea In Memoriam Ioan Nenițescu. „În moarte nu toţi murim / Cum în trai nu toţi trăim; / De vreţi morţi să nu muriţi / Cătaţi vii ca să trăiţi!“

ro

10 Apr, 2019 00:00 2267 Marime text

Poet, jurnalist și prefect de Dobrogea (la vârsta de 43 ani, devine prefect al Tulcei), Ioan S. Nenițescu s-a născut în târgul Galaţilor, la 11 aprilie 1854, ca al doilea copil al soţilor Ştefan Vasiliu (negustor de pânzeturi fine) şi Elisabeta Zaharia. Numele Neniţescu, care îi va aduce notorietatea în epocă, îl va împrumuta de la unchiul său, monahul Ilarion Neniţă, cel care şi-a pus amprenta asupra vieţii tânărului Ioan. Aceasta o va face şi datorită faptului că noul nume avea reverberaţii latineşti - o modă a vremii.
 

 
La şedinţele Junimii va fi printre primii auditori ai poemului eminescian „Luceafărul“, după cum notează Titu Maiorescu în „Însemnările sale zilnice“ din data de 28 octombrie 1882: „Aseară Junimea cu Alecsandri, Zizin, Gane, Beldimanu, Anette, dna. Rosetti, Mite Alduleanu (stud. jur. din Pesta), Caloianu, Hermes-Popescu, J. Cerchez, Jipescu, Chibici, Eminescu, Slavici, Păucescu, Burghele, Neniţescu, în total 23 de persoane. O frumoasă nouă nuvelă a lui Gane pentru Almanahul studenţilor de la Viena, 4 poezii drăguţe de Neniţescu, scrisoarea lui Slavici din Italia, frumosul Luceafăr al lui Eminecu, şlefuit. Apoi Alecsandri a povestit din viaţa sa, în special din Montpellier. Până la ora 1 noaptea. Încântătoare seară“.
 
Poeziile pe care le scrie Neniţescu în timpul războiului („Înalţă-te“, „Invocare“, „Plugar român“, „După 27 august“) zugrăvesc faptele eroice ale soldaţilor români care, însufleţiţi de sentimentul curat al dragostei de ţară, reuşesc să obţină Independenţa multdorită. În acest sens, poeziile lui Ioan Neniţescu se constituie într-un tablou literar al luptelor, care completează, prin cuvânt, picturile celorlalţi „reporteri de război“ - Nicolae Grigorescu sau Carol Pop de Szatmari. Însuşi George Călinescu apreciază „patriotismul înflăcărat“ pe care îl exprimă poetul.
 
A scris şi teatru, piese dintre care se distinge drama istorică „Radu de la Afumaţi“, în cinci acte (reprezentată pentru prima dată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti la 30 martie 1897).
 
Dar Ioan Neniţescu s-a dovedit a fi şi un cercetător iscusit, precum şi un teolog practic. Pe lângă scrierile enumerate, a mai publicat lucrările „De la românii din Turcia europeană“ (1895) rezultată din expediţia din 1892, în care a studiat viaţa şi obiceiurile românilor din Peninsula Balcanică, şi „Tatăl nostru în câteva istorioare pe înţelesul tuturor“ (1894), carte cu conţinut moral-creştin, destinată uzului didactic.
Pentru activitatea sa literară, la 18 martie 1896 este ales membru corespondent al Academiei Române. Între alte îndeletniciri ale sale se mai numără cele de editor al revistei ştiinţifice, politice, economice şi literare „Ţara nouă“ (1884-1888), profesor de filosofie şi pedagogie la Şcoala Normală de Institutori din Bucureşti (1887), revizor şcolar, deputat de Covurlui (1888), prefect de Constanţa (1888), inspector şcolar al Bucureştiului (1892) şi colaborator la „Convorbiri literare“, „Albina“, „Amicul copiilor“, „Revista nouă“, „Lupta“, „Românul literar“, „Şezătoarea“, „Ziarul presei“.
 

Testamentul poetic şi moral al lui Neniţescu


După o viaţă închinată scrisului şi însufleţirii ideilor patriotice, la 23 februarie 1901, la vârsta de numai 47 de ani, poetul se stinge din viaţă. Profund îndurerat, unul dintre prietenii săi nota în presa vremii: „Cu Neniţescu se stinge una din rarele figuri ale acelor români care ne-au câştigat faima de legendari ospitalieri“ (Ştefan Petică în ziarul „Depeşa“).
 
Întreaga viaţă a lui Neniţescu a fost un imn închinat poporului şi ţării sale, încurajând cu puterea sa valorile acestei naţii. Dincolo de tot ceea ce a redactat el, rămâne viaţa sa trăită asemenea scrisului său vivace, înălţător, sincer şi moral, aşa cum sunt şi versurile dintr-un epitaf pentru unchiul său, călugărul Ilarion: „În moarte nu toţi murim/ Cum în trai nu toţi trăim;/ De vreţi morţi să nu muriţi/ Cătaţi vii ca să trăiţi!“
 
Sursă text și foto: ziarullumina.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii