#citeşteDobrogea „Delfinul, zimbrul Mării Negre“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

În numărul 3, anul IV, 1923 (iulie-septembrie) al „Analelor Dobrogei” (serie veche), revista Societăţii Culturale Dobrogene, la pagina 40/302, găsim un articol al lui D. Stoicescu, cu titlul „Delfinii”. Articolul poate fi citit integral AICI.
 
Autorul articolului scrie despre minunăţiile mării, despre pescuit, despre păsările şi vietăţile marine, într-un jurnal de călătorie.
 

 
„De multe ori am plecat dela ţărm, în câte o zi caldă, cu barca, cu pânzele desfăşurate şi umflate de adierile sglobii ca se jucau peste oglinda albastră a apei, la larg. Acolo marea e mai frumoasă, e prietenoasă, nu ca cea văzută de pe ţărm. Ca şi pădurea, ea îşi deschide tainele numai celui ce o străbate. Dacă la ţărm se sbate veşnic neliniştită şi mult sgomotoasă - departe, când e senin, e o tăcere pe care n-o turbură decât rar clipătul vrunui val înfierbântat, ori fâlfâitul de aripi al vreunei păsări rătăcite, ori săriturile vrunui peşte”.
 
D. Stoicescu povesteşte cu multe amănunte despre culoarea mării şi claritatea acesteia, dar şi despre faptul că natura se renaşte de la an la an, de la anotimp la anotimp, ba chiar şi de la zi la zi. Soarele era cel pe care l-a remarcat autorul nostru şi modul în care acesta strălucea dând mării un alt suflu, o altă culoare şi poate chiar o altă semnificaţie.
 
„După-amiază, când soarele încălzeşte luciul apei, lumina pătrunde adânc printre rugii şi vrejurile încâlcite ale algelor, iar peştii ies din vizuinile şi colţurile lor întunecate, spre luminişuri şi atunci se joacă, se vânează unii pe alţii, sau se iau la întrecere şi parcă sboară prin apă”.
 
Pentru că autorul articolului, D. Stoicescu, era pasionat de pescuit, acesta a mers mai departe şi a vrut să înţeleagă şi comportamentul peştilor. „Agerimea, iuţeala în a se face nevăzut, este singura lor armă contra adversarului cu gură şi lăcomie mai mare şi, prin instinct, în special peştii, vor fi cultivând acest sport. Peştele când este în efervescenţa sportului său, e orb, el nu vede; pentru el orice se mişcă în apă sau pe apă este un cursier, pe care se sileşte să-l întreacă. Aşa este chiar şi delfinul, gigantul mării noastre”.
 
„Zimbrul Mării Negre”, aşa cum este denumit delfinul văzut prin ochii autorului în jurnalul de călătorie, era unul dintre cei mai buni vânători. Un mamifer agil, inteligent, poate chiar viclean.
„Acest zimbru al Mărei Negre lua de multe ori barca mea drept un alt delfin cu care se punea la întrecere şi eu, neştiutor mă opriam de teamă ca să nu-mi răstoarne barca cu rostogoleala lui buhăinoasă, cu salturile lui mortale de clown umflat cu ţeava”.
 
În jurnalul de călătorie, autorul evocă şi momentul vânării unui… delfin: „În drum fac din nou cu tovarăşul meu teoria curselor delfinului, potrivesc pânza dând-o în grija barcagiului, fac semn bărcei din urmă să păstreze distanţa şi recomand tovarăşului, care urmărea cu ochii o întrecere de peşti mici, să potrivească ochirea în aşa fel, încât să trimeată glonţul drept în capul delfinului, căci în altă parte e saltea, butoiul de grăsime”, mai scrie autorul articolului. Delfinul era în agonie, iar ceea ce l-a lovit l-a făcut să se cufunde tot mai mult în adâncul mării, dar, după doar câteva clipe acesta reapărea la suprafaţă, parcă cerând ajutor.
 
„Namila se rostogolea greoaie, ca o bute împinsă de hamali. Ca la comandă, două focuri isbucnesc din carabinele noastre. Un ţipăt moale, un pufăit greoi, opresc rostogoleala; namila se afundă puţin şi, ca peste un minut, când suntem ajunşi din urmă de a doua barcă, apare în toată mărimea ei spre suprafaţa apei, întinsă”.
 
Dacă povestirea călătoriei autorului nostru s-ar fi sfârşit în acest punct, atunci poate că aceasta putea fi considerată banală, deoarece niciodată un pescar nu se poate mulţumi doar cu o singură pradă. Şi pescarul nostru aspira la mai mult, astfel că, atunci când în vizorul său a apărut o ceată de mamifere splendide, delfinii, aceşti „zimbri ai mării”, el împreună cu prietenii săi au încercat să pună la cale un plan prin care să nimicească orice le ieşea în cale.
 
„Absorbiţi de cursă, uităm câteva momente că suntem la vânătoare şi parcă mă tem că ne vor întrece delfinii. Privesc la ei: au în unele clipe gesturi obosite, dar se refac deodată şi atunci au mişcări repezi, sburătoare”.


Puteţi accesa varianta integrală a numărului 3, iulie-septembrie, din anul IV (1923) al Analelor Dobrogei AICI.
 
DREPTURI DE AUTOR

a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANŢA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANŢA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.

b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Cotidianul ZIUA de Constanţa şi-a depăşit statutul publicistic, angajându-se într-un amplu demers de restituire a istoriei Dobrogei şi a personalităţilor sale marcante. În Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa, puteţi să descărcaţi în format electronic revista „Analele Dobrogei“ - serie veche, izvor de aur pentru cunoaşterea istoriei locale. 
 
 
Citește și:
 
#AdrianV.Rădulescu În deschiderea Pontica 51, ZIUA de Constanța lansează varianta digitală a volumului „Istoria Dobrogei“ și a revistei „Analele Dobrogei“ - serie veche (document)
 
#citeșteDobrogea „A-și face mendrele”. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța