Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:56 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Cum arăta Tomisul pe vremea lui Ovidius. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

ro

11 Apr, 2018 00:00 4595 Marime text

„Este curios că, până la Ovidiu, nici unul din scriitorii antichității nu vorbește nimic despre orașul nostru, deși Herodot (sec. V. a. Chr.) călătorise pe lângă coastele Pontului Stâng“. Afirmația îi aparține colonelului Marin Ionescu, care s-a îndrăgostit într-atât de fascinanta istorie a tărâmului dintre Dunăre și Mare, încât și-a adăugat numelui de familie pe cel de Dobrogianu.
 
„Și totuși Tomis exista“, continuă colonelul Marin Ionescu Dobrogianu în volumul „Tomi-Constanța“, apărut în anul 1930, la Constanța, amintind că Tomisul a fost înființat în secolul al VII-lea î.Hr. de către grecii din Milet care, „în căutarea unor ținuturi noi și bogate, plăcându-le scobitura această a Mării, bună pentru adăpostul vaselor și înălțimile promontoriului prielnice a fi aparate, s’au statornicit aci și au întemeiat o așezare omenească“.
 
Eruditul colonel încearcă să reconstituie viața tomitanilor din vremea în care poetul latin Publius Ovidius Naso a fost exilat la Tomis. Însă înainte de a întreprinde o călătorie imaginară în trecut, el face referire la prezent și la statuia poetului, operă a sculptorului sulmonez Ettore Ferari, ridicată în anul 1887, subliniind că locul său este exact în piața în care se află chiar și acum, la aproape nouă decenii de la apariția cărții lui.
 
„Dacă Tomitanii, care au venerat foarte mult pe poet în viață, ar fi vrut să-l comemoreze după moarte cu o statuie, desigur că tot pe locul unde se află acum i-ar fi ridicat-o. Aci trebuie să fi fost forum, despre care Ovidiu vorbește într’una din elegiile sale (...) Este cel mai nemerit loc pentru o piață publică (forum); așa cred să fi fost la Romani, tot așa și la Byzantini (agora). Turcii au respectat această piață (meidan)“, spune M. Ionescu Dobrogianu.
 
Apoi, propunând un exercițiu de imaginație, pe baza informațiilor din opera ovidiană, acesta propune o reconstituire a orașului în care poetul și-a trăit anii exilului, ultimii ai vieții lui.
 
„Undeva el ne spune, că Tomis era apărat «doar printr’un scurt meterez și prin poziții firești» și că «avea o poartă». Nici că se putea să nu fi fost întărită - cred dela întemeierea ei - această colonie grecească în mijlocul sălbatecilor geți“, subliniază Dobrogianu.
 
Pe baza acestor informații, coroborate cu ale sale cunoștințe de geografie și geologie, colonelul menționează că Tomisul era așezat pe o lespede de piatră calcaroasă, acoperită de un strat de pământ galben (loess), înclinată de la nord la sud, având țărmurile de sud și est presărate cu stânci „înalte, colțoroase“, pe care valurile le-au „ros și le-au știrbit“.
 
Așadar, orașul era apărat natural, „prin poziții firești“, iar partea vulnerabilă, dinspre uscat, era protejată de un zid „nu tocmai ’nalt“, având o singură poartă. „Zidul de pe timpul lui Ovidiu era același cu cel descoperit de Pârvan? Eu cred că nu“, spune Marin Ionescu Dobrogianu.
 
Argumentele cu care colonelul își susține afirmația le aflați consultând lucrarea „Tomi - Constanţa“ , disponibilă integral în format electronic.
 
Dacă în urmă cu 119 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“ .
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANŢA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANŢA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii