#citeşteDobrogea Cea mai îndrăgită replică a marelui actor Florin Piersic. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

Printr-o fericită întâmplare, cotidianul ZIUA de Constanţa a beneficiat de o donaţie consistentă din partea teatrologului Anaid Tavitian, constând în circa 150 de reviste „Teatrul”, începând cu numărul 2 din anul 1974, pe care le puteţi „răsfoi” în Biblioteca virtuală ZIUA de Constanţa.
  
Zilele trecute, vă prezentam o scurtă declaraţie a marelui actor român care a fost Amza Pellea, în fapt, o invitaţie la lectura numărului 2 al revistei „Teatrul”.
 

 
Fără pretenţia de a fi epuizat cuprinsul revistei anterioare, astăzi vă propunem reîntâlnirea cu un alt nume celebru al scenei româneşti, încă în viaţă, dar din ce în ce mai discret în apariţii.
Marele actor - şi la propriu, şi la figurat - Florin Piersic, care, pe 27 ianuarie, va împlini 83 de ani, oferea, în urmă cu 45 de ani, un mini-interviu reporterului Maria Marin, într-un ciclu intitulat „Roluri în pregătire”.
 
La vremea respectivă, în vârstă de doar 38 de ani, Florin Piersic, actor la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, era preocupat „până la obsesie” de Ion, nebunul din „Năpasta” lui Caragiale, ce avea să fie montat în regia lui Ion Cojar, spectacol ce urma să inaugureze cea de-a doua sală a Naţionalului.
 
Iată cum debutează interviul din numărul 4 al revistei „Teatrul” (1974):
„O convorbire cu Florin Piersic nu e uşor de obţinut. Dimineaţa repetă (pe scena mare a Naţionalului) „«Danton», paralel cu «Năpasta» (pe scena mică). La ora unu fuge la Vălenii de munte, unde până la ora şase după amiaza e Cristea Jder din filmul «Ştefan cel Mare». Seara, la ora douăzeci e Tudor Vladimirescu în «Zodia Taurului», iar la ora 22,30 e în sfârşit... Florin, cel ştiut de pe vremea lui Peer Gynt, dispus să stăm de vorbă despre...”.
 
Şi au vorbit în special despre rolul lui Camille Desmoulins (jurnalist şi politician francez 1760-1794) din „Danton”-ul lui Camil Petrescu. Despre care iată ce declara Florin Piersic: „Un superb romantic, un îndrăgostit de viaţă, un îndrăgostit de revoluţie; unul din cei mai mari ziarişti, care trăieşte şi moare arzând ca o flacără. Am avut multe replici frumoase în multe piese, dar una ca asta, mai rar: «Ştiu. Milioane şi milioane de oameni au murit... Milioane şi milioane vor muri. (...) Dar numai moartea mea e moarte adevărată»”.
 
Restul interviului, precum şi cronici dramatice ale spectacolelor de succes jucate pe scenele celor mai importante teatre româneşti le puteţi citi răsfoind virtual revista „Teatrul”.