Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:38 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea 138 de ani de la naşterea fondatorului oceanografiei româneşti, Ioan Borcea. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

ro

13 Dec, 2017 00:00 2820 Marime text
„Fără să fie dobrogean, profesorul Ioan Borcea (născut la 13 ianuarie 1879, în comuna Buhociu - judeţul Bacău) şi-a legat numele de Dobrogea prin cercetările oceanografice întreprinse aici“. Astfel îşi începe descrierea Constanţa Călinescu, în cartea „Reprezentanţi ai Dobrogei în ştiinţa şi cultura românească“.

După ce, în 1900, devine licenţiat în ştiinţele naturii, Ioan Borcea va ocupa un post de profesor la Catedra de morfologie animală a lui Paul Bujor, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. În 1905 obţine două foarte importante diplome, şi anume cea de licenţiat în ştiinţe al Facultăţii din Paris şi diploma de doctor în ştiinţe naturale al Sorbonei, şapte ani mai târziu devenind titularul catedrei de zoologie din Iaşi.
 
Noi, dobrogenii, îi datorăm inaugurarea, în anul 1926, a primei staţiuni zoologice marine din România, care se află la 14 km de Constanţa. Staţiunea Biologică Marină „Prof. Dr. Ioan Borcea“ Agigea aparţine Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi aici se găsesc materialele adunate care au stat la baza elaborării unor lucrări de specialitate din toate domeniile oceanografiei. „De atunci şi până acum, staţiunea a atras numeroşi cercetători, devenind laborator de lucru intens şi continuu. Încă din 1929, serii de studenţi naturalişti şi geografi sosesc în staţiune să-şi completeze cunoştinţele teoretice. Staţiunea are şi o bogată corespondenţă cu muzeele din străinătate şi un bogat fond de publicaţii străine“, consemnează Constanţa Călinescu.
 
În anul 1967, în cadrul sesiunii ştiinţifice care se organizează din 10 în 10 ani la Agigea, s-au sărbătorit 40 de ani de la înfiinţarea staţiunii de cercetări marine şi 30 de ani de la moartea profesorului (30 iulie 1936).
 
Recent, v-am prezentat un rezumat al amplului capitol „Fauna Mării Negre pe litoralul Dobrogei“, din cuprinsul volumului colectiv „Dobrogea 1878-1928. Cincizeci de ani de vieaţă românească“, ce îi aparţine lui Ioan Borcea şi pe care îl puteţi lectura AICI.
 
Dacă în urmă cu 119 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea Petru Vulcan inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.   

 DREPTURI DE AUTOR

a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANȚA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANȚA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.

b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursa foto: „Reprezentanţi ai Dobrogei în ştiinţa şi cultura românească“, de Constanţa Călinescu
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii