adevarul.ro Istoria reconstruirii monumentului Tropaeum Traiani, „uitat“ câteva decenii în Bucureşti

Martorul naşterii poporului român este, fără îndoială, monumentul Tropaeum Traiani de la Adamclisi, ridicat de romani în anul 109 din porunca lui Nerva Traian August în cinstea victoriei împotriva dacilor.

Ajuns o ruină la finalul secolului al XIX-lea, a intrat în atenţia unor istorici şi arheologi, care au vrut să-i ofere din nou măreţia de care s-a bucurat. Însă, istoria reconstrucţiei monumentului pe amplasamentul actual nu a fost deloc una simplă.

În jurul anului 1882, istoricul şi arheologul Grigore Tocilescu începe să reunească bucăţile de piatră şi mortar ce compuneau odată monumentul Tropaeum Traiani. Conform lui A. Rădulescu, în articolul ”Un act de semnificaţie istorică. Reconstruirea monumentului triumfal de la Adamclisi”, aceste bucăţi de piatră erau răspândite pe dealurile din zonă. Construcţia ridicată de romani avea o circumferinţă de 39 de metri şi o înălţime de 38 de metri şi era formată din 54 de metope (sculpturi în basorelief cu scene din luptă), din care s-au păstrat 49.

Cele 54 de metope se grupau în şase scene de câte nouă piese. Scenele se succedau astfel: Traian în fruntea cavaleriei, Traian atacă cetatea şi o cucereşte, Traian pe locul unui castru nou construit, primeşte închinăciune a populaţiei locale şi prezentarea prizonierilor, Traian comandă marşul infanteriei plecând la atac, Traian conduce victorios o mare bătălie de infanterie, Traian este aclamat de trupe.

La iniţiativa lui Tocilescu, Mihail Kogălniceanu propune în Parlament şi obţine acordul ca monumentul să fie reconstituit nu la Adamclisi, ci la Bucureşti. Se obţine astfel finanţarea transportării în capitală a blocurilor de piatră figurate şi de mai mare importanţă.

Începe o operaţiune, care durează mai mulţi ani, de transportare a monumentului pe traseul ”Adamclisi – Rasova în care sau sănii trase de boi, pe Dunăre până la Giurgiu şi de la Giurgiu la Bucureşti pe calea ferată”, notează A. Rădulescu. Tulburările şi dezinteresul politic, precum şi moartea în anul 1909 a lui Tocilescu au făcut ca ideea ridicării acestui simbol într-o piaţă bucureşteană să nu prindă contur. Iniţiativa este preluată şi susţinută şi de Vasile Pârvan, însă rezultatul este acelaşi.

Articolul integral poate fi citit pe adevarul.ro