Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:46 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Ce a declarat Viorel Farcaş, după ce SSC Farul Constanța l-a anunțat antrenor principal

ro

17 Jul, 2017 15:36 9088 Marime text
Echipa de fotbal SSC Farul Constanţa informează că astăzi a transmis la Federaţia Română de Fotbal documentaţia aferentă înscrierii pentru participarea în următoarea ediţie a Ligii a 3-a.

Tot astăzi, la ora 18.00, la stadionul „Farul“ din Constanţa, lotul SSC Farul se va reuni şi va efectua primul antrenament.     
„Farişti, astăzi vom începe să scriem împreună un nou capitol al frumoasei poveşti care are ca protagonist principal echipa suporterilor constănţeni, Suporter Spirit Club Farul Constanţa! Chiar dacă meciul de baraj s-a încheiat demult, iar Federaţia Română de Fotbal a omologat de ceva timp rezultatul acestuia, abia de azi putem afirma că S.S.C. Farul este oficial în Liga a III-a. Documentaţia aferentă înscrierii pentru participarea în următoarea ediţie a campionatului a fost transmisă, aprobarea acesteia fiind doar o simpla formalitate.

Pornim pe acest nou drum cu aceleaşi speranţe care ne-au mânat în luptă şi în sezonul precedent. Colectivul de antrenori nu s-a schimbat cu precizarea că dl. Viorel Farcaş va ocupa funcţia de antrenor principal, ajutat de secunzii Ion Barbu şi Gheorghe Mina.

La fel ca şi în sezonul 2016 - 2017, ne dorim să alcătuim un lot competitiv, format din jucători cu un nivel superior cu cel puţin un eşalon faţă de cel în care suntem angrenaţi. Va fi o provocare căreia sperăm să-i facem faţă cu brio, aceea de a păstra un echilibru între fotbaliştii experimentaţi şi tinerii pe care regulamentul competiţiei ne obligă să-i avem în teren. Avem deja mai mulţi jucători în vizor şi sperăm să reuşim să-i identificăm pe cei care să contribuie decisiv la obiectivele pe care ni le-am asumat.

Reunirea lotului este programată astăzi, ora 18.00 şi tot atunci va avea loc şi primul antrenament. Vă aşteptăm alături de noi, să le urăm succes fariştilor în această nouă aventură!

Pe parcursul acestei săptămâni, vă vom oferi informaţii detaliate despre programul antrenamentelor, jucătorii aflaţi în probe, meciurile-şcoală sau cele amicale şi despre transferurile parafate.

Împreună ducem mai departe spiritul farist!“, se arată pe pagina de Facebook a SSC Farul. 

UPDATE. ora 19.00

Surpriza astazi la SSC Farul! Desi Viorel Farcas fusese anuntat cu cateva ore inainte , printr-un comunicat postat pe pagina de Facebook a echipei, drept noul antrenor principal, acesta a anuntat la stadion, cu ocazia reunirii echipei, ca nu poate onora aceasta functie, dar ca va ramane fidel proiectului, ca director tehnic, asa cum a fost pana acum.

"Legat de acel comunicat, tin sa le multumesc suporterilor si membrilor Comitetului Director al SSC Farul pentru functia propusa. Ma bucura aceasta decizie, totusi tin sa anunt ca sunt nevoit sa declin aceasta functie. Nu o pot onora intrucat dupa cum bine stiti, acum cinci ani am demarat un proiect fotbalistic juvenil cu Academia Performer, iar, cum acesta este ultimul an cu juniorii Under-19 (cei de 18 ani), ar insemna ca acestia sa fie putin debusolati, pierzandu-si practic mentorul si antrenorul. De aceea trebuie se refuz. Raman insa in continuare devotat acestui proiect al SSC Farul, pe functia pe care o aveam, de director tehnic, mai ales ca ACS Performer e pepiniera care va furniza juniori SSC Farul", a spus Viorel Farcas.


In aceste conditii, cei din staff-ul tehnic al SSC Farul vor continua pe aceleasi functii: Ion Barbu - antrenor principal, Gică Mina - antrenor secund si Viorel Farcas - director tehnic. Jucatorii s-au reunit in aceasta seara la stadionul Farul si au avut o prima discutie cu antrenorii si conducerea, urmand ca primul antrenament sa-l efectueze maine, la ora 18.00, tot la stadionul din str. Primaverii.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii