Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:50 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viitorul se bate pe viaţă şi pe moarte cu Rapidul

ro

20 Apr, 2013 00:00 1060 Marime text
Încurajată de victoria din deplasare, din etapa trecută, de pe terenul unei contracandidate la retrogradare, CSMS Iaşi, prin care a luat o gură zdravănă de oxigen, Viitorul speră să repete isprava şi astăzi, pe teren propriu, cu Rapidul, în etapa a 27-a a Ligii 1. Meciul se joacă pe stadionul „Farul”, de la ora 21.30, şi este transmis în direct de Digi Sport 1. În clasament, Viitorul ocupă locul 13, cu 27 de puncte, iar Rapid se află pe şapte, cu 38 de puncte. 
Comandamentul de organizare a meciului, la care au participat clubul organizator şi reprezentanţii forţelor de ordine implicate la buna desfăşurare a meciului, a avut loc ieri, la stadionul „Farul”. Partida implică un grad de risc ridicat, măsurile de ordine stabilite fiind următoarele: accesul spectatorilor în stadion va fi permis începând cu ora 20.00; nu se va restricţiona circulaţia auto, astfel că străzile Primăverii şi Ion Andreescu vor fi deschise traficului auto; în ziua partidei vor fi deschise cinci case de bilete (trei pe strada Primăverii şi două pe strada Ion Andreescu), comercializarea tichetelor urmând să se facă în intervalul orar 11.00 - 21.30; toate tipurile de abonamente eliberate de Viitorul pentru sezonul 2012/2013 al Ligii 1 vor fi însoţite de un document de identitate al abonatului. Toţi abonaţii care vin la meciul FC Viitorul - Rapid sunt rugaţi să prezinte şi un document de identitate împreună cu abonamentul la poarta de acces în stadion. Ordinea publică şi siguranţa suporterilor vor fi asigurate de aproximativ 170 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Tomis” Constanţa. Intrarea generală este 10 lei.

Sursa foto: Academia Hagi
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii