Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:13 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viitorul II nu a reuşit surpriza contra lui CFR Cluj Bogdan Mitache - „Noi am fost cu ocaziile, iar ei au câştigat“ (galerie foto)

ro

30 Oct, 2015 00:00 1837 Marime text
FC Viitorul II, echipă nou-promovată în Liga a III-a, a părăsit Cupa României în faza optimilor de finală, fiind eliminată de fosta campioană a României, CFR Cluj, care s-a impus în meciul de la Ovidiu cu 1-0 (Negruţ 57).
 
FC Viitorul II a aliniat o echipă alcătuită exclusiv din jucători produşi de propria Academie, dar, în ciuda diferenţei de experienţă, gazdele au evoluat curajos şi au ratat mai multe ocazii clare, în special prin Florinel Coman, impresia fiind că Viitorul II putea obţine mai mult.
 
Antrenorii constănţeni Cristian Cămui şi Constantin Fălină au folosit jucătorii: Buzbuchi - Kilyen (58 Rogoza), Hodorogea, Mitache, Dumitrescu - Marin, Nedelcu, Casap (30 Iacob) - Vână, Gavra (62 Cicâldău), Coman. Tordai - Panait, Grecu şi Drăguş au fost rezerve neutilizate. CFR Cluj (antrenor Francisc Dican) a jucat cu: Marc - D. Coelho, Goian, Mureșan, Camora - Vereş (70 Petrucci), Nascimento - Jakolis (87 Păun), Negruţ, V. Bruno (82 Nouvier) - Beleck. Mincă - Larie, Lopez şi Tiago Lopes au rămas pe banca de rezerve.
 
În minutul 81, a avut loc o fază controversată. Coman a căzut în careul oaspeţilor, în urma unui duel cu doi apărători clujeni, însă arbitrul Sorin Antonie a lăsat jocul să continue.

Cristian Cămui - „Nu ştiu dacă a fost diferenţă între noi şi CFR“

„E păcat şi supărător că am fost eliminaţi, întrucât am avut un joc bun. Pentru noi a fost un test, să vedem la ce nivel se află tinerii produşi în Academie în compania unui adversar din Liga 1. Suntem pe un drum bun. Nu ştiu dacă a fost diferenţă între noi şi CFR. Am arătat că avem valoare, iar copiii cresc frumos şi au perspective. Sunt campioni naţionali, componenţi ai loturilor României. Dacă muncesc în continuare, nu au cum să nu ajungă departe. Am fost deficitari la finalizare, am avut şase ocazii, ceea ce spune ceva. Îmi pare rău că am luat golul când Kylien, accidentat, era ieşit din teren. Ne-au prins descoperiţi în partea dreaptă şi nu am ştiut să reacţionăm“, a declarat Cristian Cămui.

Robert Hodorogea - „Ne-a lipsit şi norocul“

„A fost un meci bun al nostru, împotriva unei echipe foarte experimentate, cu un istoric frumos. Cred că am fost formaţia care a pasat mai mult şi care a dominat jocul. De învins au învins însă clujenii. Noi am fost cu ocaziile, iar ei au câştigat. Cea care a decis a fost experienţa. Noi suntem formaţie tânără, dar, chiar şi aşa, am încercat să ne facem jocul. Păcat că nu am înscris“, a spus Bogdan Mitache.
 
„O partidă frumoasă, în mare parte, am dominat jocul. Din puţinele ocazii avute, CFR a reuşit să marcheze. Ne-a lipsit şi norocul. Dacă înscriam înaintea lor, nu aveam cum să pierdem această partidă. O luăm însă de la capăt, cu muncă. Trebuie să luptăm ca în această seară. Suntem puţin trişti, ne-au prins şi în inferioritate numerică la faza golului“, a punctat Robert Hodorogea.

Florinel Coman - „Puteam să-i eliminăm“

Autor al mai multor ratări, atacantul Florinel Coman a arătat: „Nu am reuşit să fructificăm ocaziile avute. A contat tinereţea noastră. Dar sperăm ca, pe parcurs, să facem şi noi pasul la echipa mare şi să jucăm în Liga 1. Va fi altceva atunci. Am avut trei ocazii, nu am putut să mă concentrez cum trebuia. Sper ca în continuare să le bag pe toate în poartă. Ei au venit cu orgoliul să ne bată, că suntem copii, dar noi am avut o dorinţă mai mare. Nu prea ne-au luat în serios. Puteam scoate măcar un egal şi să ducem meciul în prelungiri. Având în vedere diferenţa de vârstă, cred că am făcut un meci foarte bun. Se putea să-i eliminăm. Ei au avut doar golul. Nu şi-au creat şi alte ocazii. Am stat pe ei aproape tot meciul“. „Am condus jocul de la început şi meritam mai mult. În teren i-am simţit mai experimentaţi şi mai puternici fizic, dar am fi putut să-i batem cu dorinţa noastră“, a declarat şi Doru Dumitrescu.
 
Sursa foto: Facebook (Academia Hagi)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii