Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:01 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viitorul Constanța ar putea fi vândut în…viitorul apropiat?

ro

25 Sep, 2019 15:28 2669 Marime text

Potrivit unui articol publicat de sport.ro, miercuri, 18 septembrie, ziaristul sportiv Decebal Rădulescu (colaborator permanent al emisiunii Digisport Special) a postat un mesaj pe rețeaua de socializare Facebook în care afirmă că există zvonuri pe piață conform cărora clubul Viitorul Constanța ar putea fi vândut (60% din acțiuni) în ...viitorul apropiat.
 "Se strecoară tot mai mult în piață zvonul că Gheorghe Hagi e foarte aproape să vândă clubul pe care îl deține, Viitorul Constanța. Totul ar urma să se perfecteze în decursul câtorva săptămâni. Numai că fostul mare internațional nu vrea să înstrăineze tot ceea ce a construit în decurs de 10 ani, ci doar 60 la sută din afacere. Iar cei care vor să cumpere cele 60 de procente sunt investitori surpriză: 20 la sută eMag, 20 la sută MobExpert și 20 la sută Daniel Dines, ultimul fiind și cel mai bogat român, conform Forbes. Dinest este fondatorul unei firme de IT", se arată în postarea lui Decebal Rădulescu de marți, 17 septembrie.
 Adevărată sau nu, știrea coincide cu declarațiile patronului clubului, Gheorghe Hagi, care, la finalul penultimei partide din Liga 1 (victoria obținută în fața formației Gaz Metan Mediaș), vorbea despre faptul că nu va mai vinde fotbaliști de la Viitorul în România, menționând și alte schimbări.
 "Gata, lucrurile se vor schimba la Viitorul. Mergem la alt nivel. Vom crește salariile jucătorilor și nu vom mai vinde nimic în România", spunea Hagi după victoria fără drept de apel obținută în fața Gazului. 31.00 era cota oferită de agenția de pariuri online NetBet pentru o victorie cu 4-1 a Viitorului în fața celor din Mediaș.
 Conform unei analize financiare publicate de cei de la Adevărul în această vară, clubul patronat de Gheorghe Hagi a realizat în perioada 2014-2018 un profit mediu de 13% din cifra de afaceri. Poate că 13% profit nu înseamnă prea mult la prima vedere, însă celelalte cluburi aflate ,,pe plus’’ în intervalul de 5 ani menționat nu au depășit 10%. Este vorba despre FCSB, cu un profit de doar 6% și, în mod surprinzător, dacă ținem cont de ultimele două sezoane ale Ligii 1, Dinamo București, cu un profit de 5%. Campioană a României în ultimii doi ani, CFR Cluj este campioană și la pierderi între 2014 și 2018, înregistrând o medie a pierderilor de 54%. Desigur, situația este pe cale de a se redresa în acest sezon, în care clujenii au reușit să se califice în grupele Europa League, ba mai mult au și câștigat primul meci disputat, marțea trecută, în compania mult mai titratei Lazio. Până acum, CFR Cluj a primit (de la UEFA) 5 milioane de euro pentru calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor, 2.9 milioane de euro pentru calificarea în grupele EL și 570.000 de euro pentru cele 3 puncte obținute în partida cu Lazio (2-1). 
 După primele 10 runde din noul sezon al Ligii 1, Viitorul Constanța ocupă poziția secundă în clasament, la egalitate de puncte cu CFR Cluj. Ambele formații au acumulat câte 21 de puncte din 30 posibile, remizând de 3 ori fiecare și suferind câte o singură înfrângere. 
 În ultima etapă, Viitorul a reușit să se impună cu 2-1 în fața lui Poli Iași, deși a evoluat în zece încă din minutul 54, de Nooijer fiind eliminat pentru cumul de cartonașe.
  Pentru constănțeni urmează o deplasare grea, aceștia urmând să joace luni, 30 septembrie, la Craiova, în cadrul etapei cu numărul 11. Bookmakerii agențiilor de pariuri indică un duel echilibrat în Bănie, oltenii fiind creditați la NetBet cu cota 2.50 pentru victorie, în timp ce un eventual succes al oaspeților are o cotă de 2.75 pe site-ul aceluiași operator de gambling, popular în rândul pariorilor, dar și în cel al amatorilor de sloturi, ruletă sau blackjack online. NetBet este primul site de gambling licențiat în 2015 de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc din România.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii