Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:34 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victorie pentru naţionala feminină de handbal a României în fața Spaniei la EHF EURO 2018 în Franța

ro

11 Dec, 2018 21:26 1224 Marime text
Naţionala feminină de handbal a României a reuşit o victorie dramatică în faţa Spaniei, cu scorul de 27-25 (10-12), marţi seara, la Nancy, în Grupa principală 2 a Campionatului European - EHF EURO 2018 din Franţa, informează Agerpres.ro

Tricolorele au obţinut o victorie foarte dificilă în faţa unei echipe deja eliminată din competiţie, după o primă repriză foarte slabă, dar păstrează prima şansă la calificarea în semifinale.

Debutul de meci a fost catastrofal pentru România, care avea un singur gol marcat după aproape 14 minute de joc şi era condusă cu 6-1. Româncele care au comis enorm de multe greşeli, unele de debutante, au început cursa de urmărire şi la pauză ibericele aveau doar două goluri în plus, 12-10.

România a reuşit egalarea abia în min. 41, 15-15, iar un minut mai târziu a trecut la conducere, cu 16-15. Spania a mai avut o revenire şi a condus cu 17-16, dar România a marcat patru goluri consecutive şi s-a desprins la 20-17 (47). Spania nu a renunţat la luptă şi a rămas mereu aproape pe tabelă, însă România s-a impus în cele din urmă cu 27-25.

Crina Pintea a fost desemnată cea mai bună jucătoare a meciului, pivotul naţionalei României marcând şase goluri şi reuşind să aibă o contribuţie majoră pe ambele faze de joc.

Au evoluat echipele:
România: Denisa Dedu (11 mingi parate) - Aneta Udriştioiu, Laura Chiper (1 gol), Melinda Geiger (2), Ana-Maria Dragut, Eliza Buceschi (4), Cristina Laslo (1), Crina Pintea (6), Raluca Băcăoanu, Gabriela Perianu (1), Cristina Neagu (7), Valentina Ardean Elisei (2), Cristina Florică (3). Selecţioner: Ambros Martin.
Spania: Silvia Navarro Gimenez (8 mingi parate, 1 gol marcat), Mercedes Castellanos Soanez - Carmen Martin Berenguer (3 goluri), Elisabet Cesareo Romero (1), Nerea Pena Abaurrea (5), Almudena Rodriguez, Lara Gonzalez Ortega, Paula Garcia Avila, Alicia Fernandez Fraga (5), Ainhoa Hernandez Serrador (4), Sara Gil De La Vega, Paula Maria Valdivia Montserrat, Mireya Gonzalez Alvarez (5), Ana Isabel Martinez, Soledad Lopez Jimenez (1).

Au arbitrat austriecele Ana Vranes şi Marlis Wenninger.

În clasament, pe primul loc se află Olanda, cu 6 puncte (3 jocuri), urmată de România, 6 puncte (4 jocuri), Germania, 4 puncte (4 j), Ungaria, 4 puncte (4 j), Norvegia, 2 p (3 j), Spania, 0 p (4 j). Tot marţi se va juca partida Olanda - Norvegia (22,00, ora României).

Miercuri vor avea loc ultimele partide din grupă, Spania - Norvegia (16,45), Ungaria - România (19,00) şi Olanda - Germania (22,00). Primele două clasate se califică în semifinale. 

Sursa: Agerpres.ro
Sursa foto: Facebook/FRH
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • strontziu 11 Dec, 2018 22:20 Femeile nu se lovesc intre ele.Femeile pastreaza fair play- ul partidei. Sunt barbat si ar trebui sa invatam ceva de la ele.
  • stronztiu vasile 11 Dec, 2018 22:11 Formatia de hanbal feminin a Romaniei ne aduce din nou acolo unde am fost timp de 60 de ani. Fara prea multa rautate fetele fac mai multe performante.Oare de ce? O fi oare orgoliu masculin din partea barbatilor sau e un fel de egocentrism>!!! Femeile sunt unite intre ele ....................si barbatii vor sa epateze. Femeile sunt sensibile nu se cearta intre ele. Tocmai asta e sistemul, de a nu epata, de a nu arata cat esti de cocos.Este greu sa scoti din cap la un bolovan cat e de "Rooster", el va canta cucurigu cat e de mare chiar daca nu face nimic la club. Femeile la noi in Romania la nivel de hanbal isi fac treaba.NU e numai acest sport.Cu stima