Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:30 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victorie la scor pentru HC Dobrogea Sud „Ne bucurăm că suporterii sunt alături de noi în momente ca acestea“

ro

25 Apr, 2016 00:00 2042 Marime text


Echipa de handbal masculin HC Dobrogea Sud Constanţa s-a impus la scor în Sala Sporturilor, în faţa formaţiei CSU Târgovişte, cu 60-16 (30-8). Pentru „delfini“ au marcat Munteanu (15 goluri), Bologa, Todică şi Bodnărescu - câte zece, Vujadinovic - patru, Săulescu - trei, Angelovski, Cutura şi Toma - câte două, Culea şi Manoilă - câte un gol. Constănţenii au sărbătorit promovarea în Liga Naţională, prima din istoria clubului, alături de suporteri şi de o parte a galeriei „sudiştilor“.
 
Căpitanul şi unul dintre fondatorii echipei, Laurenţiu Toma, a declarat: „A fost un meci destul de uşor, Liga secundă este total diferită faţă de primul eşalon, dar ne bucurăm că suporterii sunt alături de noi în momente ca acestea. A trecut destul de greu anul acesta. Suntem puţin trişti că nu ne-am putut atinge obiectivul din Cupa României, de a o câştiga, şi la anul să jucăm în cupele europene. Important e că am terminat anul sănătoşi şi sperăm ca la anul să o luăm de la zero, e un nou început în prima ligă. Va fi cu totul şi cu totul diferit. Este bine totuşi că anul acesta am făcut o pregătire bună şi la anul ne va fi uşor să continuăm, fiindcă este greu să te antrenezi cu gândul că joci cu echipe slabe, este destul de frustrant, dar ne bucurăm ca am ajuns până aici.“
 
„Suntem un grup foarte unit, ne-am antrenat mult în perioada aceasta. Pentru mine, promovarea în Liga Naţională este un vis împlinit, nici nu aş fi sperat la aşa ceva acum câteva luni, când am venit la aceasta echipă. Suporterii au venit într-un număr foarte mare“, a adăugat extrema Sergiu Todică.
 
Galeria i-a cântat „La mulţi ani!“ sărbătoritului zilei, George Buricea, cel care şi-a serbat numele sâmbătă. Pentru echipa antrenată de Djordje Cirkovic urmează o mini-vacanţă, datorată sărbătorilor pascale şi faptului că HCD are liber în etapa următoare.
 
Clasamentul Diviziei A, seria A, arată astfel: 1. HC Dobrogea Sud - 66p, 2. Ştiinţa Municipal Bacău - 53p, 3. CSU Suceava - 50p, 4. CS HC Buzău 2012 - 46p, 5. HC Farul Constanţa - 40p, 6. Poli Unistil Iaşi - 39p, 7. ACS Atletico Alexandria - 27p, 8. LPS Piatra Neamţ - 18p, 9. CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina - 15p, 10. CSU Târgovişte - 15p, 11. CSM Bucurelti II - 8p, 12. GSIP Moreni - 0p, 13. CSM CImentul Bicaz - -2p.
Cealaltă echipă masculină a Constanţei din Divizia A, HC Farul, a învins clar, ieri, în deplasare, cu 51-32 (25-14), penultima clasată, GSIP Moreni. În clasament, fariştii se află pe locul cinci, cu 43 de puncte, iar în etapa viitoare vor întâlni pe teren propriu CSU Suceava, echipa de pe poziţia a treia, cu 50 de puncte.
 
Felix Rizea este masterand la Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice a Universităţii „Andrei Şaguna” Constanţa

Sursa foto: Facebook (HC Dobrogea Sud - Daniel Ivan)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii