Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:16 17 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unui antrenor constănţean i s-a propus să preia echipa naţională

ro

16 Nov, 2013 00:00 1631 Marime text
Antrenorul constănţean de haltere Angheluş Beşleagă a primit propunerea de a face parte din colectivul tehnic al lotului naţional de seniori, putând deveni chiar şi principal. De numele lui Beşleagă se leagă cele mai importante rezultate ale halterelor constănţene din ultimii ani, atât pe plan intern, cât şi în competiţiile internaţionale. Antrenorul este bine văzut în mediile federale, fiind cooptat recent şi în Biroul Federal al Federaţiei Române de Haltere. Beşleagă a refuzat însă propunerea. „Am demarat un proiect la Constanţa, pe care nu vreau să îl las la jumătatea drumului. Avem mulţi copii selectaţi prin programul Pierre de Coubertin, de care trebuie să avem grijă. Propunerea Federaţiei mă onorează, însă mă văd nevoit să nu îi dau curs momentan. Peste câţiva ani, lucrurile vor sta altfel”, a declarat Angheluş Beşleagă, un tehnician tânăr, de 36 de ani.
Zilele acestea, antrenorul şi-a condus sportivii la Campionatul Naţional de seniori de la Bistriţa, care s-a încheiat aseară.

Primele medalii pentru CS Farul Constanţa au fost cucerite de Mariana Dumitrache, la categoria 69 kg, care a luat bronz la smuls (cu 82 kg), la aruncat (102 kg) şi la total (184 kg). „Mariana a realizat un rezultat bun. La aruncat a încercat şi la 108 kg, dar a ratat. Rezultatele ei din ultima perioadă, seriozitatea şi puterea de muncă au făcut să fie convocată la lotul naţional de senioare, unde va pleca săptămâna viitoare”, a spus Beşleagă. Dumitrache are 19 ani, este junioară şi la anul, iar prima competiţie importantă a senioarelor care urmează este Campionatul European de la Tel Aviv (Israel), din aprilie 2014. O altă sportivă pregătită de Angheluş Beşleagă la Constanţa, Georgiana Dudoglu, candidează cu şanse sporite la includerea în lotul care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de Tineret de la anul. Ţării noastre i-au fost repartizate două locuri, pe care se bat patru sportive, printre care şi Dudoglu. Ea oricum are o poziţie solidă, fiind triplă campioană europeană de cadete, iar dacă va realiza aceleaşi rezultate şi la întrecerea similară din 2014, care se va desfăşura în Polonia, cu un total de 150 - 155 kg, nu va avea nicio problemă în a-şi asigura participarea la JO.

Aurel Tătaru a ieşit campion naţional

Aseară, au evoluat ultimii doi farişti, la categoria 105 kg, naşul (Aurel Tătaru) şi finul (Adrian Roşu), primul cununându-l pe cel de-al doilea. Tătaru a cucerit trei medalii de aur, cu 150 kg la smuls, 186 kg la aruncat şi 336 kg la total. Roşu a devenit vicecampion, cu trei medalii de argint (140 kg la smuls, 185 kg la aruncat şi 325 la total). O evoluţie bună a avut şi Alin Olteanu, care a ocupat poziţia a patra la categoria 85 kg.

Ti-a placut articolul?

Comentarii