Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:31 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Un nou început“ SSC Farul susţine astăzi prima partidă de verificare de la reluarea pregătirii

ro

30 Jun, 2018 00:00 4086 Marime text
Echipa de fotbal de Liga a 2-a SSC Farul Constanţa susţine astăzi prima partidă de verificare de la reluarea pregătirii, întâlnind, pe stadionul „Farul“, de la ora 10.00, o formaţie de juniori de la ACS Performer Constanţa.
Potrivit lui Georges Muzaca, vicepreşedinte SSC Farul, nou-promovata în Liga a 2-a îi va avea pe banca tehnică la această confruntare pe Ion Barbu şi Gică Mina, cei care au condus antrenamentele în această săptămână, în condiţiile în care situaţia antrenorului principal Petre Grigoraş încă nu s-a definitivat.
 
„Lui Petre Grigoraş i s-a oferit astăzi (n.r. ieri) o sumă pentru renegociere, a zis că se gândeşte până mâine (n.r. astăzi), când luăm decizia finală. Vrem să încheiem pe cale amiabilă cu dânsul, iar apoi să numim un alt antrenor. În lot sunt patru - cinci jucători noi, se pregătesc cu noi până vom şti valoarea bugetului, ca să ştim ce salarii negociem. Din lotul sezonului trecut, îi ţinem pe toţi, până îi vede noul antrenor. Nu luăm noi decizii în această privinţă. Cred că miercuri sau joi plecăm în cantonament la Câmpina“, a spus Georges Muzaca. Printre jucătorii noi aflaţi la pregătire cu SSC Farul se află şi Andi Voicu, ultima dată la FC Voluntari.
 
„Stimaţi suporteri, dragi constănţeni, ne-a fost foarte dor de voi! După o pauză de 35 de zile, vă invităm din nou la Stadionul Farul, sâmbătă, 30 iunie, începând cu ora 10.00, să asistaţi la primul meci amical al S.S.C. Farul din pregătirea de vară! Adversari ne vor fi prietenii de la ACS Performer U19. Un nou început, o Ligă a II-a mai interesantă ca niciodată! Ne vedem la Stadion! Împreună ducem mai departe spiritul farist!“, este mesajul SSC Farul.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Stromeleag 01 Jul, 2018 16:43 Ai dreptate Alex, insa Barbu si Mina sunt limitati ca antrenori. Cu toata stima pentru toti, insa Grigoras, chiar daca iubeste cascavalul e antrenor.
  • Alex 30 Jun, 2018 09:36 Respect Ion Barbu Iubeste Farul ..... Petre Grigoraș Iubește Doar Cașcavalul Ion Barbu Merita Antrenor Principal Nu Javra De Petre 💴💰💵💵💶💷💸💸💸