Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:06 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Transferul la Standard Liège, oficializat Răzvan Marin va juca în Belgia cu numărul pe care l-a purtat şi la FC Viitorul

ro

21 Jan, 2017 00:00 3418 Marime text
Cluburile FC Viitorul şi Standard Liege au anunţat, ieri, oficializarea transferului tânărului mijlocaş Răzvan Marin de la echipa lui Hagi la formaţia belgiană
 
Aflat în atenţia mai multor echipe europene importante, printre care Zenit St. Petersburg (echipa din Rusia pregătită de Mircea Lucescu), Fiorentina, AS Roma, dar şi Steaua, Răzvan Marin a ajuns în cele din urmă la echipa clasată pe locul opt în prima ligă a Belgiei. Internaţionalul de 20 de ani al României a fost primit foarte bine la noul său club şi a oferit primele declaraţii în tricoul lui Standard.
 
„Mulţumim, Răzvan Marin! Succes la Standard Liege!“, au postat cei de la FC Viitorul şi de la Academia Hagi pe pagina de Facebook, unde se arată: „Cluburile FC Viitorul şi Standard Liege au oficializat transferul lui Răzvan Marin. După şase ani şi jumătate petrecuţi în Academia Hagi şi la FC Viitorul, Răzvan Marin a devenit definitiv jucătorul formaţiei belgiene. Academia Hagi şi FC Viitorul îi mulţumesc lui Răzvan Marin pentru colaborare şi îi urează în continuare mult succes în carieră!“.

Olivier Renard - „Mijlocaş foarte talentat şi promiţător“

Răzvan Marin a ajuns în Belgia, iar Standard a şi postat pe pagina de Facebook un filmuleţ cu primii paşi ai jucătorului la clubul belgian şi cu primele sale declaraţii oficiale. Pe site-ul oficial, formaţia a anunţat că „Standard s-a înţeles cu FC Viitorul şi cu Răzvan Marin, iar mijlocaşul român a semnat un contract cu clubul nostru. Născut la Timişoara, Răzvan şi-a început cariera profesionistă la 17 ani la FC Viitorul Constanţa, pentru care a susţinut 88 de meciuri şi a marcat 13 goluri. Este de asemenea şi internaţional al României, cu patru selecţii şi un gol“.

 Este citat cu o declaraţie şi directorul sportiv al lui Standard, fostul portar Olivier Renard. „Răzvan este un mijlocaş foarte talentat şi promiţător. Câteva mari cluburi europene s-au interesat de el, dar jucătorului i-a plăcut proiectul nostru şi crede că Standard Liège este clubul perfect la care să facă un nou pas în cariera sa. Vrea să joace într-un nou campionat şi să ajute echipa să-şi atingă obiectivele“, a precizat Renard.

„Fanii sunt senzaţionali“

„Sunt Marin Răzvan, am 20 de ani şi joc mijlocaş. Am un prieten la FC Viitorul, Kevin Boli, care mi-a spus multe despre fotbalul belgian. Îmi place această ligă. Am jucat cu FC Viitorul contra lui Gent în Europa League, vara trecută. Ştiu că Standard e un club important al Belgiei, de tradiţie, iar fanii sunt senzaţionali. Tatăl meu a jucat şase ani la Steaua Bucureşti. A evoluat contra lui Standard, în Liga Campionilor. Meciul s-a încheiat 2-2 în Belgia, iar în celălalt meci Steaua a bătut cu 1-0 sau 2-0, nu ştiu sigur. Tatăl meu mi-a spus să muncesc mult. Am venit la Standard să joc şi voi da totul pentru echipă şi pentru suporteri“, a spus şi Răzvan Marin, care, la Standard, va juca cu numărul pe care l-a avut pe tricou şi la FC Viitorul, 18.

„Hagi şi Daum m-au învăţat multe“

Tânărul fotbalist a subliniat ajutorul pe care l-a primit de la Gică Hagi în dezvoltarea sa fotbalistică. „Gheorghe Hagi a fost cel mai bun antrenor al meu de până acum. M-a învăţat multe lucruri, iar pentru mine a fost o adevărată plăcere să lucrez cu el. M-a sfătuit să vin aici, spunându-mi că Standard e un club mare, iar pentru mine e o oportunitate importantă să joc. În mass-media s-a vorbit despre interesul mai multor cluburi pentru mine, precum Juventus sau Fiorentina. Cluburi mari, dar şi Standard e la fel. Am făcut o alegere bună. Selecţionerului României, Christoph Daum, îi place să lucreze cu jucătorii tineri. Am avut un debut cu gol sub tricolor, în meciul cu Armenia. A fost ceva senzaţional. Gheorghe Hagi şi Christoph Daum m-au învăţat multe despre fotbal şi viaţă, despre tot. Am văzut câteva filmuleţe cu suporterii lui Standard. Sunt incredibili! La Viitorul nu veneau mulţi fani, dar aici sunt 30.000 de oameni în tribună. Va fi o reală plăcere pentru mine să evoluez într-o aşa atmosferă“, a completat internaţionalul român.

Vrea să se adapteze cât mai repede

Răzvan Marin a dat un interviu şi pentru site-ul oficial al FC Viitorul, în care spune că, prin venirea la Standard, vrea să-şi demonstreze că poate face faţă la un nivel superior. „Am petrecut ani minunaţi în Academie. Am întâlnit colegi foarte buni, cu care m-am înţeles excelent. Suntem toţi prieteni aici. Îmi amintesc de debutul în Liga 1, contra Stelei, în Ghencea, FC Viitorul pierzând însă meciul cu 0-4, ceea ce nu a fost prea plăcut. La Standard merg să mă lupt pentru a juca, să demonstrez că am valoare să fiu acolo şi să îmi demonstrez mie că pot face faţă şi la un nivel mai înalt. Fotbalul belgian e unul foarte bun. Am jucat contra lui Gent şi am vorbit şi cu Stanciu când ne-am întâlnit la echipa naţională. E un ritm mult mai bun faţă de Liga 1, iar fotbalul mai dificil. Sper să mă adaptez însă cât mai repede. La echipa naţională, îmi doresc să avem rezultate bune în acest an, care să ne ofere şanse de calificare“, a precizat Marin.

Ce spune Gică Butoiu

La clubul belgian au jucat cu ani în urmă şi constănţeanul Gică Butoiu (care a fost transferat de Standard de la FC Farul).  Actualul antrenor a ajuns la Liège în iarna anului 1996 şi a jucat la Standard aproape un an. „Răzvan Marin are calităţi certe şi se poate impune la noua sa echipă. Important e să treacă cât mai repede peste perioada de acomodare. Mie mi-a fost greu la început, deşi îl aveam alături pe Mircea Rednic. În campionatul Belgiei se joacă un fotbal preponderent fizic“, a spus Gică Butoiu.

Sursa foto: Facebook (Standard Liege)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii