Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:15 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Toată lumea ştie, Fane meserie!” Astăzi e ziua de naştere a lui Ştefan Petcu, jucătorul de geniu al Farului

ro

17 Mar, 2014 00:00 3309 Marime text
Ştefan Petcu, fotbalistul nepereche al Farului, împlineşte astăzi 57 de ani. Născut în satul constănţean Mârleanu (actualmente Dunăreni), Petcu provine dintr-o familie cu şapte copii şi a început fotbalul la zece ani, la Farul, primul său antrenor fiind Petre Comăniţă. Jucătorul avea puţin peste 17 ani când a debutat la echipa mare, strângând apoi 12 ani în tricoul alb-albastru, împărţiţi în trei perioade: 1974 - 1983, 1987-1989 şi 1990-1991. Fotbalist de geniu, Petcu juca de regulă mijlocaş central, dar au fost meciuri în care a fost distribuit atacant sau chiar libero. Avea numărul 5 pe spate şi încânta tribunele cu tehnicitatea şi pasele sale, date atât cu interiorul, cât şi cu exteriorul.

Cu Farul are două promovări în Liga 1, în sezoanele 1980/1981 şi 1987/1988, iar pentru formaţia constănţeană a susţinut 214 meciuri (140 în prima ligă, 74 în a doua) şi a înscris 54 de goluri (24-30). După Farul, a jucat la Steaua (deşi a existat şi varianta unui transfer la Dinamo). În Ghencea, a evoluat doi ani şi jumătate, între 1983 şi sfârşitul lui 1985, purtând numărul 8. A cucerit campionatul şi Cupa cu Steaua, iar în stagiunea 1984/1985 a evoluat în Cupa Cupelor. În Divizia A, a susţinut 54 de meciuri şi a înscris 11 goluri, începând în lotul „viteziştilor” sezonul şi campania 1985/1986, care s-a încheiat cu câştigarea Cupei Campionilor Europeni. În cantonamentul Stelei, Ştefan Petcu era coleg de cameră cu Marius Lăcătuş, iar suporterii „militarilor” îl iubeau foarte mult pe constănţean, a cărui intrare pe teren era însoţită mereu de scandarea „Toată lumea ştie, Fane meserie!”. Petcu a plecat din Ghencea cu gradul de locotenent, iar acum este colonel în rezervă.
 
Campion cu puştii

După Steaua, în cariera sa au urmat: FC Bihor Oradea (returul 1985/1986, 5 meciuri, niciun gol), FC Constanţa (1987 - 1989, 74-30), Unirea Slobozia (1989/1990, 30-10), FC Constanţa (1990/1991, 19-3) şi Portul Constanţa (1991/1992, 25-6), la Slobozia şi la Portul fiind antrenor-jucător. Are şi selecţii la echipa naţională B şi la lotul României de până în 21 de ani. Ca antrenor în sectorul juvenil, a ieşit campion cu FC Farul în 1996 (la juniori C), vicecampion la juniori B (în 1998) şi a obţinut medalia de bronz la juniori A (în 2000). Cu puştii Farul are prezenţe pe podium şi la Memorialul „Gheorghe Ola” - aur în ediţia 1995/1996 şi bronz în 1996/1997. În prezent director tehnic la echipa mare, Petcu a fost scurt timp şi principal la prima formaţie, între noiembrie 2013 şi februarie 2014. A mai activat la Farul ca tehnician între 1993 şi 2008, fiind şi secund la echipa mare (1997/1998), dar conducând şi „tineretul”. Ca principal a activat şi la Liga a III-a, la FC Hondor, în sezonul 2001/2002. Între 2009 şi finele lui 2013 a ocupat mai multe funcţii tehnice la FC Viitorul, cu ai cărui juniori A a ocupat locul doi şi trei pe ţară, în 2011, respectiv 2010. Din anul 2004, deţine diploma A UEFA.
 
Traian Băsescu i-a acordat „Meritul Sportiv”
 
În vitrina cu trofee de acasă, Ştefan Petcu a pus la loc de cinste Ordinul „Meritul Sportiv” în clasa a II-a, pe care l-a primit la Bucureşti, pe 18 martie 2008, din mâna preşedintelui României, Traian Băsescu. Distincţia i-a fost acordată „în semn de apreciere deosebită pentru câştigarea, de către echipa de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, a Cupei Campionilor Europeni din anul 1986 de la Sevilla şi pentru întreaga activitate pusă în slujba sportului”. Ştefan Petcu are doi copii, un băiat care a cochetat cu fotbalul, Ionuţ Daniel (13 ani), şi o fată, Ştefania Melania (16 ani). Amândoi învaţă foarte bine la şcoală.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii