Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:31 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sunt la egalitate de puncte În meciul cu FC Voluntari, Farul Constanța caută prima victorie în deplasare din acest sezon

ro

02 Oct, 2021 00:00 2977 Marime text

 
  • FC Voluntari este gazdă în meciul de duminică împotriva Farului Constanța, din etapa a 11-a a Ligii 1.
  • „Marinarii“ au obținut 15 dintre cele 18 puncte actuale pe teren propriu, unde au câștigat toate cele cinci meciuri disputate până acum.
  • Din deplasare, Farul a adus trei puncte, în urma a trei egaluri, astfel că speră să spargă gheața în disputa cu FC Voluntari.
 
Farul Constanța susține duminică, 3 octombrie, meciul din etapa a 11-a a Ligii 1, întâlnind în deplasare FC Voluntari. Ambele echipe sunt în plutonul fruntaș, cu același număr de puncte, 18, „marinarii“ fiind clasați superior golaverajul superior (+9 față de +2).
 
„Se întâlnesc două echipe în formă și cred că va fi un meci frumos. Ne dorim această victorie. Sperăm să facem diferența din punct de vedere tactic. FC Voluntari a început într-un fel, apoi, după câteva etape, a schimbat sistemul și îi merge foarte bine. Și noi am folosit un plan tactic cu patru fundași sau cu trei fundași. Va fi o partidă interesantă. Îl felicit pe Ciobi (n.r. antrenorul lui FC Voluntari, Liviu Ciobotariu), a reușit să creeze repede o echipă competitivă. Va fi dificil pentru noi, dar știți că vrem mereu să ne impunem, să căutăm victoria și să facem o partidă foarte bună. Și noi și ei am ajuns în plutonul fruntaș pe merit. Fiecare echipă va căuta cele trei puncte. Nu mă pot referi acum la atuurile adversarei, asta face parte din tactica noastră. Nu putem vorbi înainte de meci. Lucrurile se vor desfășura în teren. Fiecare are strategia lui. În fotbal, contează foarte mult jucătorii, plecând de la unu contra unu. Acolo trebuie să fii mai bun ca adversarul. Iar apoi vine tactica“, a declarat Gică Hagi, managerul tehnic al Farului.
 
Atacanții, precum acasă
 
„Marinarii“ au obținut 15 dintre cele 18 puncte actuale pe teren propriu, unde au câștigat toate cele cinci meciuri disputate până acum. Din deplasare au adus trei puncte, în urma a trei egaluri, astfel că speră să spargă gheața în disputa cu FC Voluntari. „Să sperăm că vom obține acum prima victorie în deplasare. Asta ne dorim. Acasă am mers foarte bine, dar pe teren străin nu atât de bine, cu toate că, din punctul de vedere al jocului, am produs, mai puțin în atac. Sperăm ca de această dată atacanții noștri să fie inspirați precum acasă“, a menționat Gică Hagi.   
 
Pentru partida de duminică, de la echipa de pe litoral Romario Pires este incert, în timp ce cu probleme medicale s-au confruntat și Radu Boboc, și George Ganea. „Vom vedea ce va fi cu ei până la meci, dar oricum avem jucători pentru a alinia o echipă competitivă“, a menționat Hagi.
 
„Putem lupta până la capăt“
 
„Vom avea un meci foarte greu, contra unei echipe foarte bune. FC Voluntari trece printr-o perioadă fastă, cu multe victorii adunate. Are un joc frumos. Evoluăm acasă la ei, iar când două echipe care evoluează ofensiv se întâlnesc iese un meci atractiv. Pentru noi, o victorie ar însemna foarte mult, ne-am detașa de Voluntari. Dar cred că și ei gândesc la fel. Nu am reușit să câștigăm deocamdată în deplasare, dar nu am simțit că este o presiune pe noi la meciurile de pe teren străin. Nu am o explicație pentru faptul că nu ne-am impus până acum afară. Sperăm să o facem acum. Trebuie să vină și victoria“, a menționat și fundașul farist Virgil Ghiță.

„FC Voluntari e într-un moment bun, dar și noi, în ultima etapă, am reușit să câștigăm, demonstrând că avem caracter și că putem lupta până la capăt. Așa că mergem să obținem toate cele trei puncte. Ca să câștigăm acum cred că ar trebui să fim puțin mai ambițioși, să avem mai multă determinare, să tragem mai mult la poartă, dar și să avem norocul de partea noastră. În meciurile precedente de pe teren străin, am avut ocazii, mai ales la Craiova, dar am ratat. Sper ca la ora meciului cxu Voluntari să fim 100% pregătiți, ca să putem obține victoria“, a precizat portarul Marian Aioani.

„Fiecare meci e special pentru mine“

Întrebat dacă meciul cu FC Voluntari va fi mai special pentru el, prin prisma faptului că a fost convocat la lotul național de seniori pentru meciurile cu Germania și Armenia, din preliminariile Campionatului Mondial din 2022, Marian Aioani a răspuns: „Fiecare meci e special pentru mine. Încerc să-mi fac treaba cât de bine pot, să nu primesc gol și să-mi ajut echipa să câștige. Îmi doresc ca evoluțiile mele să fie constant bune“.   

Convocări și la alte loturi naționale

În afară de Marian Aioani, au primit convocări și alți jucători de la Farul pentru acțiuni ale altor loturi naționale:

La România tineret (Under-21): Alexandru Georgescu (fundaș), Alexi Pitu (mijlocaș). Se vor juca două meciuri în Spania, în cadrul cantonamentului de la Marbella: joi, 7 octombrie, ora 21.00 - România U21 - Suedia U20; sâmbătă, 9 octombrie, ora 21.00 - România U21 - Mexic U21. Partidele vor fi transmise în direct la TVR.
 
La România Under-20: Daniel Bărzu (fundaș), Gabriel Buta (fundaș), Constantin Grameni (mijlocaș), Eduard Radaslavescu (mijlocaș). Tricolorii vor disputa două partide amicale, astfel:
  • Pe 7 octombrie: România U20 - Cehia U20, ora 19.00 - stadionul „Anghel Iordănescu“, Voluntari.
  • Pe 11 octombrie: Germania U20 - România U20, ora 16.00 - Karl-Liebknecht-Stadion, Potsdam.
Partidele vor fi transmise în direct de Digi Sport.
 
La România Under-19: Gabriel Dănuleasă (fundaș), Dan Sîrbu (fundaș), Bogdan Lazăr (fundaș), Nicolas Popescu (mijlocaș), Răzvan Tănasă (mijlocaș), Ștefan Bodișteanu (mijlocaș). Sunt programate două meciuri amicale, cu Cipru U-19, ambele pe stadionul Dinamo din București, joi, 7 octombrie, de la ora 16.00, și duminică, 10 octombrie, de la ora 11.00. La această acțiune au fost convocați și doi jucători de la Unirea Constanța, Aurelian Ciuciulete (mijlocaș) și Andreas Chirițoiu (atacant).  

La România Under-18: David Dincă (portar), David Maftei (fundaș), Ștefan Duțu (fundaș), Vlasti Martinovici (mijlocaș), Denis Bujor (milocaș). Tricolorii participă, în România, la Turneul celor 4 Națiuni, jucând astfel: vineri, 8 octombrie, de la ora 17.00 - cu Portugalia (la Centrul Național de Fotbal Buftea); duminică, 10 octombrie, de la ora 18.00 - cu Spania (la Centrul Național de Fotbal Buftea); marți, 12 octombrie, de la ora 17.00 - cu Turcia (la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia). Din Constanța au fost convocați și Alexandru Șuteu (fundaș), Radu Cireșoiu (fundaș) și Narcis Lăcătuș (mijlocaș), toți de la Unirea Constanța.       

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Farul Constanța

 
Citește și:
 
FC Voluntari - Farul Constanța, în Liga 1
Gică Hagi - „Va fi o partidă interesantă. Se întâlnesc două echipe în formă“


Fotbalist de la Farul Constanța, convocat pentru meciurile României cu Germania și Armenia
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii