Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:02 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Start în forţă! După 5-0 cu Dinamo, FC Viitorul e lider în clasament Hagi - „Ganea să-i mulţumească toată viaţa lui Ţucudean!” (galerie foto)

ro

17 Jul, 2019 00:00 2670 Marime text
FC Viitorul a început senzaţional sezonul 2019/2020 al Ligii 1, învingând Dinamo la Ovidiu cu 5-0! A fost scorul etapei, astfel că echipa lui Hagi s-a instalat pe primul loc al clasamentului.

Golurile au fost marcate de Iancu (9, 69), Ganea (48), Calcan (66) şi Eric (70), gazdele jucând impresionant şi administrându-i lui Dinamo o înfrângere cruntă. Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul, a recunoscut că nu se aştepta ca echipa sa să joace atât de bine. „Mă bucur că mesajul meu înainte de meci a fost cel care trebuie. Acela de a uita ce am făcut în anii trecuţi, să fim serioşi şi să avem aceeaşi «foame». În meciul cu Dinamo, echipa mi-a arătat că ştie să joace fotbal. E ceva fantastic ca în prima etapă să jucăm aşa contra unui adversar puternic, de tradiţie. Dinamo a făcut însă multe schimbări şi nu poate avea acum omogenitatea noastră. Şi noi am pierdut nişte jucători, dar s-a văzut că lucrăm pe termen mediu şi lung. Nu suntem de azi, pe mâine. Avem alternative mereu. Echipa are un joc bine definit, o identitate clară. Însă această victorie e doar una. Mâine, o luăm de la zero, trebuie să demonstrăm cu Chindia (n.r. adversarul din etapa a doua, pe care FC Viitorul îl întâlneşte în deplasare vineri, 19 iulie, de la ora 21.00)“, a punctat Hagi.
 

Bradley De Nooijer, cel mai bun de pe teren

 
Potrivit acestuia, în meciul cu Dinamo diferenţa a fost făcută de faptul că Viitorul nu şi-a schimbat antrenorul în ultimii patru ani. „Astfel, există continuitate în idei, la pregătire. În fiecare zi, încercăm să arătăm mai bine. Nu ne schimbăm în modul în care interpretăm fotbalul. Echipa m-a surprins total, să joace atât de bine! Atacanţii şi mijlocaşii au alergat ernorm, Achim a făcut o parte secundă foarte bună. În ultimele şase luni, jucase mijlocaş central şi îşi pierduse puţin reperele ca ofensiv. Şi cei patru fundaşi au fost foarte buni, în special De Nooijer, care cred că a fost cel mai bun de pe teren. Mă bucur pentru el. Creşte de la meci de la meci, ceea ce e excelent. Deocamdată, rămâne la noi“, a spus Hagi.
 

Gabi Iancu a fost dorit de Ajax Amsterdam

 
Autor al două goluri contra lui Dinamo, Gabi Iancu a fost lăudat şi el de „Rege“. „Gabi arată bine. Eu l-am văzut la Călăraşi, m-a surprins cum arată fizic. N-am dubii că e unul dintre cei mai buni din România. A demonstrat-o. A fost singurul meu jucător din Acadermie pe care l-a vrut Ajax Amsterdam. A fost cu mine acolo. A fost dorit, evaluat cum trebuie de nişte oameni care au jucat fotbal. Din păcate, a iubit prea mult Steaua şi a semnat pentru ea, că era din Berceni. Oricum, a făcut bine şi aşa. E conştient şi de ce a făcut mai puţin bine, e realist. Acum îi învaţă pe cei tineri, cum să fie serioşi şi să iubească fotbalul“, a menţionat Gică Hagi.
 

„Poate ajunge mai mare ca tatăl lui“

 
Managerul tehnic al FC Viitorul crede că atacantul George Ganea (titular contra lui Dinamo) va atringe un nivel mai înalt decât tatăl său, Ionel Ganea. „George trebuie să-i mulţumească toată viaţa lui Ţucudean (n.r. cu care a fost coleg la CFR Cluj), că mi-a dat referinţe bune despre el. A venit unde trebuie, la o echipă care foloseşte tineri şi-i dă posibilitatea să joace. E talentat şi, uşor-uşor, creşte. Părerea mea e că poate ajunge mai mare ca tatăl lui. Vede golul şi el, dar e mai iute“, este de părere Gică Hagi.
 

Au rupt gardul şi au pătruns pe teren!

 
Spectacolul sportiv de pe teren a fost stricat în repriza a doua de fanii lui Dinamo. Nemulţumiţi de situaţia de la echipă şi de scorul înregistrat, mai mulţi suporteri au rupt gardul peluzei în care se aflau, în minutul 67, la 3-0 pentru FC Viitorul, iar trei dintre ei au pătruns în teren. Arbitrul a oprit partida şi a durat peste 20 de minute până când a fost reluată. Galeria lui Dinamo a fost evacuată din stadion, dar şi ulterior a mai pătruns un suporter pe gazon!
 

„Singurul lucru pe care li l-aş zice e: «Uniţi-vă!»“

 
Invitat să comenteze aceste incidente, Hagi a spus: „În momentul de faţă, în România ar trebui să vorbim de părţile bune. De ce a făcut Simona, de rezultatul din această seară, unul fantastic. De cât am putut să alergăm noi, 90 de minute, în prima etapă. Trebuie să fie un moment în care să vorbim şi de lucrurile bune, pozitive, frumoase. Mai puţin de celelalte. Dinamo e un club atât de frumos, de puternic, ce emană personalitate. E păcat! Trebuie să-şi strângă odată şi odată lucrurile şi să-şi vadă bucătăria internă bine. Problema cea mai mare la Dinamo e că se ceartă între ei. Trebuie să se unească, să fie împreună. Dinamo are nevoie de oameni puternici. Noi, trebuie să fim formatori pentru ei. Streaua şi Dinamo trebuie să rămână întotdeauna cele mai bune cluburi din România. Pentru mine, aceste lucruri sunt importante. Noi trebuie să fim formatori pentru ei, să îi mai batem din când în când, să le mai dăm jucători, iar ei să fie puternici. Când au mers ei bine, fotbalul românesc a făcut performanţe în Europa. Strângeau cei mai buni jucători din România şi trebuie să o facă în continuare. Noi facem anumite lucruri, dar ne trebuie ani, nu ne putem compara cu ei, la tradiţie şi spirit. Când Steaua şi Dinamo vor fi la nivelul cel mai înalt, putem aspira să fim campioni mondiali sau europeni. Nu e de Neagoe, de Prunea, de jucători, de suporteri, de patron. Singurul lucru pe care li l-aş zice e: «Uniţi-vă!»“.
 

Virgil Ghiţă are ofertă, dar nu pleacă acum
 

Gică Hagi a dezvăluit că fundaşul central Virgil Ghiţă are ofertă de a se transfera, dar Viitorul nu îi va da drumul acum. „Ghiţă are ofertă să se ducă, dar nu-l las, rămâne cu noi deocamdată. Nu e de la Craiova acum oferta, avut şi din Bănie, dar e scump pentru Craiova. Are capacitatea de a ajunge unul dintre cei mai mari fundaşi centrali. Fizic e foarte bun, are calităţi extraordinare. Am încredere totală în el. Îmi pare rău că nu a jucat la Euro, au fost alţii înaintea lui. Dar trebuie să arate că e mai bun ca ei, acesta trebuie să fie obiectivul lui. Are nevoie doar de experienţă“, a menţionat Gică Hagi.
 

Încearcă surpriza cu Antwerp în Europa League

 
Managerul tehnic al echipei de pe litoral speră ca FC Viitorul să facă o figură frumoasă şi în Europa League. „Ne aşteaptă o lună cu partide o dată la trei zile. Avem şi meciurile cu Antwerp din Europa League, o echipă foarte puternică. Încercăm să facem o surpriză. Mergem încrezători, pentru că jocul ne face încrezători. Sper să fac o strategie bună, ţinând cont şi că, faţă de anii trecuţi, echipa noastră a căpătat şi o experienţă europeană. Două zile m-am uitat numai la meciurile lor şi arată foarte bine. Loţi (n.r. antrenorul Ladislau Boloni) a făcut o echipă puternică, ce munceşte bine, are calitate şi joacă un fotbal bun. Sperăm să ne ridicăm la nivelul lor“, a punctat Hagi.
 

Şedinţă de patru ore cu cei din Academie

 
„Regele“ anunţă că din Academie vor veni în continuare jucători la echipa mare. „Veţi vedea ce va mai apărea. E un concept tehnic. Am avut o şedinţă de patru ore cu Academia, în care le-am spus încă o dată ce trebuie să facem ca să producem jucători foarte buni, mult mai buni ca înainte. Eu investesc în copii, e cea mai mare investiţie a mea. Al doilea e conceptul tehnic, modul în care îl iniţiem, îl formăm, îl învăţăm. Al treilea lucru e cu antrenorii. Şi ei trebuie să fie mult mai responsabili, mult mai buni. Acum mergem la dezvoltare - perfecţionare. De aceea am adus şi spaniol, să ne înveţe, să fim mai buni. În fiecare zi, învăţăm câte ceva. Trebuie să fii deschis la nou, să înveţi mereu, nu le poţi şti niciodată pe toate“, a menţionat Hagi.

Sursa foto: 1 - ZIUA de Constanţa; galerie - FC Viitorul

Citeşte şi:

Fani ai lui Dinamo, sancţionaţi şi interzişi pe stadion, după incidentele de la partida cu FC Viitorul

UPDATE. Gazdele au câștigat cu 5-0! Incidente produse de galeria lui Dinamo la Ovidiu, la meciul cu FC Viitorul. Partida, întreruptă peste 20 de minute, fanii evacuați

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii