Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:31 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SSC Farul face apel către suporteri. În contul clubului mai e o sumă minimă!

ro

06 Apr, 2017 16:03 3703 Marime text
Sorin Mihăilescu, membru în Comitetul Director al SSC Farul Constanţa, a făcut astăzi un apel, legat de situaţia financiară a clubului.

„Fac încă un apel la suporteri, întrucât acest club trăieşte din cotizaţii. Am ajuns la fundul sacului. Banii pentru prima de sâmbătă nu-i avem, ar fi momentul să mai cotizeze şi ei. Un club fără bani nu poate exista. Am susţinut activitatea până acum cu banii din cotizaţii şi de la sponsori, dar clubul cheltuie în jur de 320 de milioane lunar. În cont mai avem trei lei şi şaizeci de bani. Se plătesc salarii, antrenorii, primele de meci. Sunt salariaţi opt jucători, doi antrenori şi directorul sportiv“, a spus Mihăilescu.

Sâmbătă, de la ora 14.00, SSC Farul, liderul Ligii a 4-a de fotbal a judeţului Constanţa, joacă în deplasare cu Victoria Mihai Viteazu. Suporterii vor face deplasarea la meci în coloană de maşini, plecarea de la Constanţa fiind prevăzută la ora 12.00.

„Chiar dacă a avut rezultate contradictorii până acum în nou an, Victoria Mihai Viteazu e o echipă bună, care sigur se va mobiliza suplimentar contra noastră. Trebuie să fim atenţi. Nu trebuie să mai facem paşi greşiţi“, a declarat Gică Mina, antrenor la SSC Farul.

„Dacă ne vom face jocul nostru obişnuit şi vom fi concentraţi, nu cred că vom avea probleme. Nu trebuie să mai repetăm greşelile de la Băneasa“, a arătat şi fundaşul Constantin Bumbac  .    

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii