Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:43 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Spre Mediaș, cu toată viteza înainte!“ Cu trenul, către trei puncte. Farul Constanţa vrea victoria cu Gaz Metan (VIDEO)

ro

29 Nov, 2021 00:00 3621 Marime text
 

 
  • Echipa constănţeană a efectuat prima parte a deplasării spre Mediaş cu trenul, până la Braşov.
  • În clasament, Farul se află pe locul opt, în timp ce formația din județul Sibiu se găseşte pe poziția a 14-a.
  • Gică Hagi aşteaptă un joc colectiv foarte bun din partea „marinarilor“, care să le aducă victoria la Mediaş.
 
Farul Constanţa dispută luni, 29 noiembrie, de la ora 17.30, meciul din etapa a 17-a a Ligii 1, întâlnind în deplasare Gaz Metan Mediaş.
 
În clasament, „marinarii“ se află pe locul opt, cu 25 de puncte, având şapte victorii, patru egaluri şi cinci eşecuri, golaveraj 18-9, în timp ce formația din județul Sibiu se găseşte în zona periculoasă a ierarhiei, ocupând poziția a 14-a, cu 15 puncte, după patru victorii, trei egaluri şi nouă înfrângeri, golaveraj 12-19. Farul e la două puncte de poziţia a şasea, ultima care asigură calificarea în turneul play-off. În ultimele trei meciuri, formaţia de pe litoral nu a primit gol, dar Gică Hagi, managerul tehnic al Farului, nu pune un preţ deosebit pe această situaţie. „Nu acesta e obiectivul meu, mentalitatea mea. Important e să marcăm şi să producem rezultate, graţie unui joc ofensiv foarte bun. Sigur, şi partea defensivă trebuie să o tratăm foarte serios, toată echipa să contribuie la apărare şi să facem jocul fără minge foarte bun“, a declarat Gică Hagi.  
 
Mai multă calitate individuală în ofensivă
 
„Regele“ aşteaptă un joc colectiv foarte bun din partea Farului, care să-i aducă victoria la Mediaş. „Gaz Metan e o echipă grea, dificilă, are experienţă şi talent. E greu să o învingi când joacă acasă, dar mergem cu gândul de a câştiga. Avem nevoie de mai multă calitate individuală în ofensivă, jucătorul să facă diferenţa. Trebuie să aducem multe mingi în careu şi să ştim să atacăm poziţional foarte bine. Lotul e bun, sunt mulţumit de el, v-am zis din vară. Am făcut lucruri bune, dar am avut şi momente în care individual nu am avut calitate în atac aşa cum trebuia. Trebuie să jucăm colectiv foarte bine, să atacăm şi să ne apărăm împreună foarte bine, iar apoi cineva să facă diferenţa. Voi vedea cu cine voi începe şi cine va intra pe parcursul meciului“, a menţionat managerul tehnic al formaţiei de pe litoral.
 
O primă escală sub Tâmpa
 
Farul a efectuat prima parte a deplasării spre Mediaş sâmbătă, cu trenul, până la Braşov. „Spre Mediaș, cu toată viteza înainte!“, a fost mesajul de pe pagina de Facebook a clubului. „Sigur, rapid, comod! Echipa noastră a optat pentru o deplasare cu trenul la Brașov, în condiții foarte bune oferite de CFR, pentru un nou meci din campionat. O primă escală sub Tâmpa pentru meciul de luni, din deplasare cu Gaz Metan Mediaș, din etapa a 17-a din Liga 1“, se arată şi pe Farul TV.
 
Victoria de la Botoşani, o descătuşare
 
„Vom avea o partidă dificilă, ca toate din deplasare, dar scopul nostru e să luăm cele trei puncte. Sperăm ca victoria de la Botoşani să fi fost o descătuşare pentru noi pe teren străin şi să câştigăm şi la Mediaş. Ne dorim aceasta foarte mult, muncim pentru acest obiectiv. Trebuie să fim determinaţi, ambiţioşi şi să încercăm să înscriem. Nu ştiu dacă avem probleme în ofensivă, dar, când nu marchezi, îţi pui nişte semne de întrebare. Sperăm să înscriem cât mai mult cu Gaz Metan. Despre mine nu e prima dată când apar zvonuri despre oferte de la alte echipe. Au mai fost, dar eu tot aici am rămas. Să aşteptăm în iarnă să vedem ce va fi“, a declarat fundaşul Radu Boboc. 
 
„Cred că vom reuşi să câştigăm“
  
Milocaşul ofensiv Alexi Pitu este optimist în privinţa obţinerii de către Farul a victoriei cu Gaz Metan. „Va fi o deplasare grea, dar, deşi am mai întâmpinat probleme afară, cred că vom reuşi să câştigăm această partidă. În ofensivă, încercăm să legăm relaţii de joc cât mai bune, atacanţii cu mijlocaşii, sper ca de acum încolo să marcăm cât mai mult. Aştept în continuare primul gol în Liga 1, am avut şi destule ocazii. Eu zic că meritam să înscriu până acum şi sper să sparg gheaţa la Mediaş. Cu trei puncte luni, urcăm pe loc de play-off. Vrem să ne impunem stilul de joc şi să câştigăm. Sunt un jucător combinativ, îmi place să colaborez cu atacanţii şi să le livrez pase de gol“, a spus Alexi.  
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: captură Farul TV

 
Citeşte şi:
 
Gaz Metan Mediaș - Farul Constanța
Gică Hagi - „O deplasare grea, mereu am avut meciuri dificile acolo“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii