Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:35 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sportivii paralimpici de la Constanţa, pe podium la Cupa Danubius. Loc meritoriu şi în clasamentul pe echipe (galerie foto)

ro

23 May, 2019 00:00 2024 Marime text
Cupa Danubius, întrecere sportivă organizată la Galaţi pentru sportivii cu dizabilităţi, le-a prilejuit şi reprezentanţilor Constanţei evoluţii bune şi prezenţe pe podium.
 
Asociaţia Judeţeană Constanţa a Sportului pentru Persoane cu Handicap a deplasat la această întrecere nouă sportivi paralimpici, majoritatea dintre ei impunându-se sau ocupând celelalte două trepte ale podiumului la probele la care au concurat. Răducu Palabuiuc (locul 1 la suliţă), Erchin Ali (locul 1 la 200 m), Luminiţa Smău (locul 1 la tenis de masă), Dan Niţu (locul 1 la suliţă) sau Ionuţ Pribeagu i-au adus puncte importante trupei de pe litoral, conduse de Ion Gembăşanu. La final, AJCSPH Constanţa a ocupat un meritoriu loc patru în clasamentul pe echipe, cu 236 de puncte. Evenimentul la care au cu participat 15 grupări sportive a fost organizat de Sporting Club Galaţi.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii