Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:00 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CS Farul Constanța Persoană cu dizabilități, Gabriel Moise face culturism și a devenit vicecampion mondial. „Ești un mare luptător!“ (galerie foto)

ro

11 Nov, 2021 00:00 4859 Marime text
 
 
  • La vârsta de un an și opt luni, Gabriel Moise a rămas paralizat de la brâu în jos.
  • În momentul de față, la 28 de ani, după tratamente costisitoare și sesiuni de recuperare, Gabriel se deplasează cu ajutorul cârjelor.
  • Toate aceste probleme nu l-au împiedicat însă pe tânăr să facă sport de mare performanță, culturism, sigur, adaptat situației.
 
 
România a avut o evoluție de top la Campionatul Mondial de culturism și fitness din Spania, de la Santa Susana, obținând 16 medalii (zece de aur, trei de argint și trei de bronz), iar la categoria masters ocupând locul doi în clasamentul pe națiuni.   
 
„Este un rezultat istoric, care ne consolidează poziția în rândul elitei mondiale a acestor sporturi”, a declarat Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness. Din lotul tricolor au făcut parte și sportivi de la cluburile constănțene CS Farul și Power Gym, iar unul dintre ei a și urcat pe podium. Este vorba de Gabriel Moise, de la CS Farul, care a cucerit medalia de argint, devenind astfel vicecampion mondial, la Wheelchair Men's Bodybuilding Open, proba rezervată persoanelor cu dizabilități, care concurează într-un scaun cu rotile.  
 
În comă, transportat cu elicopterul la București
 
Povestea lui Gabriel George Moise e una impresionantă. De loc din Călărași, el s-a născut normal, numai că, povestește, pe la șapte - opt luni, a contactat poliomelită, iar, la un moment dat, la un an și opt luni, lucrurile s-au agravat, băiețelul intrând în comă. A fost transportat de urgență cu elicopterul la București, iar, când a ieșit din comă, s-a trezit paralizat de la brâu în jos. Au urmat tratamente costisitoare și sesiuni de recuperare, în țară, dar și în străinătate (Japonia, SUA), ajungându-se ca, în momentul de față, la 28 de ani, Gabriel să recupereze 70-80% dintre funcțiile piciorului stâng, dar și bazinul, pe când piciorul drept e în continuare afectat. Tânărul se deplasează cu ajutorul cârjelor.
 
Tatăl său - boxer, el - culturist
 
Toate aceste probleme nu l-au împiedicat însă pe Gabriel Moise să facă sport de mare performanță, culturism, sigur, adaptat situației, adică își antrenează grupele musculare de la brâu în sus și puțin piciorul stâng, cât se poate. Gabriel a devenit acum vicecampion mondial, în doar primul său an de participare competițională! „Am început acest sport în liceu, pe la 14 - 15 ani. Fiind obligat la sedentarism, eram obez, aveam 80 de kilograme la acea vârstă și am decis să corectez situația. Tatăl meu fiind boxer, l-am însoțit la sala de antrenament și m-am îndrăgostit de exercițiile cu greutăți pentru dezvoltarea musculară. Culturismul! De la folosirea cârjelor, pentru deplasare, aveam forță. Am evoluat în antrenamente, specialiștii au constatat că am potențial, iar, din 2021, am ajuns să și concurez, în proba de scaun cu rotile. Am devenit campion național și am ocupat locul întâi la Cupa Europeană (la Sibiu), iar, la Santa Susana, am avut bucuria de a cuceri medalia de argint la Mondiale“, a declarat Gabriel Moise.  
 
„Atmosfera a fost electrizantă“
 
La Wheelchair Men's Bodybuilding, concurenții evoluează într-un scaun cu rotile (chiar dacă nu îl și folosesc pentru deplasare) și purtând pantaloni lungi. „La Santa Susana, am dat tot ce am putut, sunt mândru de rezultat, pentru primul an în care concurez. Știu că nu a fost cea mai bună rutină, aș fi putut să o fac mult mai bine, dar sunt extrem de mulțumit de rezultat. Pur și simplu, atmosfera a fost electrizantă, mi-a plăcut la nebunie! Deplasarea a fost obositoare, însă concursul s-a încheiat cu bine. Abia aștept să pășesc anul viitor pe scenă. Desigur, va fi și mai bine, pentru că acum avem un obiectiv clar, trebuie să ajung pe locul 1, sa devenim campioni mondiali. Până atunci, titlul de vicecampion mondial este cel corect și sunt mândru de tot ce am realizat anul acesta! Vă mulțumesc pentru tot sprijinul, tuturor celor din Federație, iubitei mele, părinților, prietenilor mei și tuturor celor care m-au ajutat în această perioadă! Fără suportul lotului român de culturism și fitness nu aș fi putut ajunge aici. Vă mulțumesc pentru șansa acordată! Hai, România!“, a mai punctat Gabriel.
 
În ultimul an la a doua facultate
 
Acesta locuiește acum în Constanța, venind pe litoral de la Călărași prin prisma facultății. A urmat, la Universitatea „Ovidius“, Matematică - Informatică, iar acum e în ultimul an la a doua facultate, Științe politice. Este și antrenor personal și nutriționist (cu atestat), iar pentru la anul și-a propus să ajungă la calitatea de master trainer. Iar obiectivul său competițional pe 2022 este să devină campion european și mondial, a doua întrecere urmând a se desfășura în România, la Cluj-Napoca. „Competiția fiind la noi în țară, mă voi mobiliza să iau locul întâi“, a declarat Gabriel Moise, ale cărui performanțe în culturism, deosebite, de subliniat, având în vedere situația aparte a sportivului, a cules multe aprecieri din partea prietenilor. „Ești un adevărat campion! Felicitări, Gabi!“, „Felicitări mii! Ești un mare luptător! Succes pe mai departe!“ și „Oricum ești un campion în ochii tuturor! Felicitări!“, au fost câteva dintre mesaje. 
 
Aproape de podium
 
La Campionatul Mondial din Spania, cluburile de pe litoral au obținut și alte rezultate importante. De la CS Farul au mai concurat Diana Pivniceru și Cosmin Iancu. Diana a ocupat locul cinci la Fitness Challenge, Women’s Individual, și aceeași poziție la perechi, alături de Nicușor Novac, de la Power Gym Constanța. Fitness Challenge este o probă foarte grea, necesită forță și rezistență. Nicușor Novac a obținut și poziția a patra la Fitness Challenge, Men’s Individual. De asemenea, Cosmin Iancu a fost al șaselea la Men's Classic Bodybuilding up to 171 cm și al șaptelea la Men's Games Classic Bodybuilding up to 175 cm.
 
„Nu-l consider un eșec“
 
Nu în ultimul rând, veteranul Vasile Șerban (71 de ani, deținător a 17 tiluri de campion national de masters), de la Power Gym Constanța, s-a clasat pe locul zece la Mondiale, la Men's Bodybuilding 60 Years & over, Open, concurând însă cu sportivi mult mai tineri ca el. „Am ocupat locul 10 din 16 competitori, majoritatea cu 10-12 ani sub mine ca vârstă și cu o pregătire de excepție. Nu-l consider un eșec, dimpotrivă, este o victoria a mea cu mine însumi. De vreme ce conducerea FRFC și a lotului reprezentativ al României mi-au dat girul de a participa la o competiție de așa amploare, consider ca fiind un privilegiu evoluția mea la acest campionat mondial. În încheiere, vreau să adresez felicitări tuturor competitorilor, indiferent de rezultatele obținute!“, a precizat Vasile Șerban.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Facebook (Federația Română de Culturism și Fitness, Gabriel Moise, Florina Rovența, Fit Gym Constanța - Zona Dacia)

 
Citește și:
 
Culturism și fitness
Sportivi și sportive de la CS Farul Constanța și Power Gym Constanța, pe podium și la Naționale (galerie foto + documente)

 
Campioană la bikini fitness, dar și la forță și rezistență
Diana Pivniceru, trei medalii la Fitness Challenge, în Spania (galerie foto)


La aproape 71 de ani, Vasile Șerban, culturistul fenomen, sfidează vârsta
„Sunteți de acord că sportul face minuni?“ (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii