Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:19 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simonelele si Andreele

ro

07 Jul, 2003 00:00 1502 Marime text

Farul-CSS 1 a iesit campioana nationala

Gimnastele constantene de la Farul-CSS 1, prezente la Campionatele Nationale de gimnastica artistica de la Bacau, au adus in vitrina clubului alte noi medalii, intregind palmaresul clubului de pe litoral deschis de fostele glorii ale acestui sport, printre care Simona Amanar si Andreea Raducan. In concursul pe echipe, Farul-CSS 1 a participat cu doua formatii, cea mai buna (Catalina Ponor, Andreea Munteanu, Dana Sofronie, Eleonora Dragnea, Teodora Nasta) clasandu-se pe primul loc, cealalta (Catalina Prajescu, Alexandra Oancea, Rodica Marinescu, Roxana Stan, Oana Zbenghea), pe locul patru. Si la individual compus, constantencele si-au luat partea leului, Andreea Munteanu devenind campioana nationala, in timp ce Dana Sofronie a fost medaliata cu bronz. In concursul de sperante la sarituri, Alexandra Oancea a urcat pe treapta a doua a clasamentului, fiind urmata de Catalina Prajescu. Campioana nationala la paralele a iesit Catalina Prajescu, pe locul trei urcand Rodica Marinescu, cea care a reusit aceeasi performanta si la barna. "Solul" a avut-o pe podium pe Oana Zbenghea, iesita a treia in aceasta proba, in timp ce, in concursul pe aparate pentru maestre, Dana Sofronie a iesit campioana nationala la paralele si vicecampioana la sarituri, palmaresul fiind intregit de aurul la sol al Andreei Munteanu si bronzul la barna al Catalinei Ponor. La finele competitiei de la Bacau a avut loc o festivitate de retragere din activitate a Andreei Raducan, unde au asistat si micutele gimnaste, care nu demult tanjeau dupa un autograf de la aceasta, in timp ce acum ele sunt vedetele.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii