Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:00 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Halep, în grupă cu Maria Şarapova la Turneul Campioanelor (galerie foto)

ro

24 Oct, 2015 00:00 1844 Marime text
S-au tras la sorţi cele două grupe ale întrecerii de simplu de la Turneul Campioanelor, competiţie care începe duminică, la Singapore. Principala favorită, constănţeanca Simona Halep (locul 2 WTA), a fost repartizată în grupa roşie, unde se va duela cu Maria Şarapova (Rusia, 3 WTA), Agnieszka Radwanska (Polonia, 6 WTA) şi Flavia Pennetta (Italia, 8 WTA). În grupa albă au fost repartizate Garbine Muguruza (Spania, 4 WTA şi cap de serie numărul 2), Petra Kvitova (Cehia, 5 WTA), Angelique Kerber (Germania, 7 WTA) şi Lucie Safarova (Cehia, 9 WTA).
 
La Turneul Campioanelor participă cele mai bune opt jucătoare din sezonul 2015. În grupe, se va juca fiecare cu fiecare, iar în faza următoare, semifinalele, se califică primele două clasate. În penultimul act, locul întâi din grupa roşie întâlneşte locul doi din grupa albă şi invers. Anul trecut, s-a impus liderul mondial Serena Williams, care a învins-o în finală pe Simona Halep, constănţeanca administrându-i însă americancei o înfrângere usturătoare în grupă. La această ediţie a Turneului Campioanelor, Serena Williams nu participă, astfel că Halep a devenit principala favorită.
Sursa foto: Facebook (Simona Halep - Top 10 WTA)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii