Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:26 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Halep, finală ratată la Australian Open „Nu fac o dramă din această înfrângere, dar mă doare că am pierdut“

ro

31 Jan, 2020 00:00 2320 Marime text

Simona Halep a disputat ieri, la ediţia 2020 a Australian Open, a opta sa semifinală la un turneu de Mare Șlem. Aflată pe locul trei în ierarhia mondială, campioana din Constanţa a întâlnit-o în penultimul act pe Garbine Muguruza, din Spania, a 32-a jucătoare a lumii. în faţa căreia a pierdut însă, scor 6-7, 5-7, la capătul unui meci de mare încleştare.
 
După semifinală, Simona a spus că Muguruza a fost mai curajoasă la punctele importante, când a şi servit foarte bine. Totodată, constănţeanca s-a plâns de căldura mare de la ora jocului. „Mi-ar fi plăcut să se tragă acoperişul, dar acesta e regulamentul. Am jucat multe meciuri pe căldură toridă. În finalul primului set, m-a afectat. Mă doare să pierd o semifinală de Grand Slam în acest mod, dar viaţa merge mai departe. Nu fac o dramă din această înfrângere, fiind vorba totuşi de o semifinală de Grand Slam. Am jucat bine amândouă, dar Garbine a fost mai curajoasă, a servit foarte bine în momentele cheie. Eu nu am returnat prea bine şi poate că am fost prea defensivă. Am avut şi şanse de a câştiga partida, dar nu am reuşit să le fructific. Voi învăţa din acest meci. Data viitoare, voi aborda altfel mingea de set. Garbine e o mare campioană. Poate câştiga turneul şi poate fi numărul 1 mondial “, a spus Simona Halep.
 

Va urca pe locul doi în lume

 
Fapt important însă, Simona a ajuns în penultimul act de la Antipozi fără să cedeze vreun set, performanţă pe care nu o mai înregistrase de la Roland Garros 2014, atunci când s-a calificat pentru prima dată într-o semifinală de Mare Șlem. Totodată, cele 780 de puncte acumulate de jucătoarea constănţeană la AO 2020 o vor ajuta să urce, de luni, şi în clasamentul WTA, de pe trei pe doi, făcând schimb de poziţii cu Karolina Pliskova, eliminată în turul trei la competiţia australiană.
 

Cât a câştigat după Melbourne

 
Pentru accederea în penultimul act la Antipozi, Simona a încasat un premiu de 1.040.000 de dolari. Dacă se califica în finală, ar fi primit 2.065.000 de dolari, iar, dacă şi câştiga ultimul act, ar fi plecat de la Melbourne mai bogată cu 4.120.000 de dolari. Conform datelor oficiale, constănţeanca strânsese din tenis, până la Australian Open, 35.132.000 de dolari, fiind pe locul patru în ce priveşte câştigurile din acest sport, după Serena Williams (92,5 milioane de dolari), Venus Williams (41,7 milioane de dolari) şi Maria Șarapova (38,7 milioane de dolari).
 
Sursa foto: Instagram (Simona Halep)
 
Citeşte şi:
 
Simona Halep s-a oprit în semifinale la Australian Open

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii