Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:18 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simbolul FC Farul Dumitru Antonescu îşi doarme somnul de veci în preajma antrenorului emerit Constantin Ofiţerescu (galerie foto)

ro

29 Apr, 2016 00:00 7935 Marime text

 
Ieri a avut loc, la Cimitirul Central din Constanţa, înmormântarea simbolului FC Farul, Dumitru Antonescu. Fostului mare fotbalist şi antrenor i-au fost alături pe ultimul drum colegi de generaţie, prieteni, actuala echipă a „marinarilor“, suporteri şi tineri jucători
 
Constanţa şi-a luat ieri adio de la un fost mare jucător şi antrenor şi de la un om cu un suflet ales. Decedat la vârsta de 71 de ani, din pricina unei boli incurabile, Dumitru Antonescu a fost simbolul FC Farul, echipă pentru care a jucat un număr-record de 400 de meciuri în prima ligă a fotbalului românesc. Toată lumea are numai cuvinte de laudă şi apreciere la adresa lui Antonescu, iar regretele sunt enorme.


 
„Eternul căpitan“ al FC Farul a fost petrecut pe ultimul drum de mulţi dintre foştii săi colegii săi de echipă, de farişti din alte generaţii, de prieteni din sportul şi din fotbalul constănţean, de actualii jucători ai Farului (care, de la înmormântare, au plecat direct la Bacău, pentru meciul de astăzi din Liga a 2-a), de juniori şi antrenori de la ACS Performer (şcoala de fotbal la care a activat Antonescu ultima dată), de oficiali ai Asociaţiei Judeţene de Fotbal Constanţa şi ai DJST Constanţa, de suporteri ai Farului, de oameni care l-au iubit şi l-au admirat. Nu au lipsit Mihai Turcu, Ion Constantinescu, Paul Peniu, Ion Codin, Constantin Mareş, Constantin Tâlvescu, Ilhan Mustafa, Vasile Mihu, Dumitru Nistor, Florea Bălosu, Constantin Funda, Mihai Stoica, Cristian Cămui, Eugen Şovăilă, Cristian Mustacă, Georges Mihai, Robert Manea, Tibi Curt, Mihai Terzi, Cosmin Şişcu, Laurenţiu Gheorghe, Grigorie Tudor, Vasile Enache, Voicu Săbău, Lucian Cârje, Stere Guteanu, Dănuţ Drăgulin, Costel Costin, Dumitru Momescu, Viorel Farcaş, Raj Cărăuleanu, Stere Dămăşaru, Ilie Floroiu, Mihai Constantin, Mihai Orzan, Jean Podaru, Ion Buciu, Aurel Constantin sau Valeriu Rogozenco.   

Paul Peniu - „ A avut mereu gânduri şi planuri frumoase“


 

„Ne-am adunat cu tristeţe ca să-l conducem pe nea Mitică pe ultimul drum. E un moment dureros pentru fotbalul constănţean. Noi, cei din generaţia lui, majoritatea constănţeni, eram mai uniţi. Parcă aveam alte sentimente şi faţă de fotbal. Am fost şi suntem prieteni. Păcat că nea Mitică nu şi-a putut îndeplini toate visurile. A avut mereu gânduri şi planuri frumoase. Dacă stadionul tot se va numi «Dumitru Antonescu», să se şi facă ceva ca să fim mândri că este un stadion, să se ridice la nivelul numelui, care a făcut cinste Dobrogei şi nu numai. Este o iniţiativă lăudabilă, iar asta poate îi va obliga pe cei care se ocupă de stadion să-l facă să arate ca un stadion“, a declarat Paul Peniu, fost coleg de echipă cu Dumitru Antonescu, în prezent preşedintele Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“.

 

Ultimele aplauze



FC Farul şi multe cluburi din Constanţa, suporterii, rudele, prietenii, AJF Constanţa, DJST Constanţa, dar şi Federaţia Română de Fotbal au trimis coroane de flori. Dumitru Antonescu a fost înmormântat în aplauzele celor prezenţi. Fostul mare fotbalist şi antrenor îşi are mormântul în apropierea celui al unui alt monstru sacru al sportului constănţean, antrenorul emerit de lupte Constantin Ofiţerescu. La ieşirea din biserică, după oficierea slujbei, fostul fundaş de fier al FC Farul şi bun prieten cu Antonescu, Mihai Turcu, nu şi-a mai putut înfrâna lacrimile şi a plâns ca un copil.

Ştefan Petcu - „Nu a fost respectat la valoarea sa“    



 

„Dumitru Antonescu a fost cel mai mare jucător al nostru, un om deosebit, sufletist, cu mare respect. Un mare fotbalist, nu numai al FC Farul, ci şi al României. Un libero extraordinar, cu multe calităţi. Ne pare rău că a murit, dar asta este viaţa. Când am fost promovat eu la echipa mare, l-am prins într-o perioadă extraordinară, era căpitanul echipei. Ne încuraja foarte mult, nu ne jignea niciodată. Ne îndruma să facem ce e bine. Când greşeam noi, ne salva el, era mereu acolo, ca fundaş central. Am numai amintiri plăcute. Am fost colegi şi prieteni foarte buni, chiar şi colegi de cameră în cantonament. Singurul său regret a fost că a fost îndepărtat aşa de uşor de la copii şi juniori, dar, în ciuda acestei situaţii, a dat dovadă de diplomaţie şi de bun-simţ. Mai avea mult să-i înveţe pe copii. Indiferent de ce se întâmplă, trebuie să respecţi valorile. Nu o faci, nu-ţi respecţi trecutul, nu ştii ce prezent ai şi nu mai vorbim de viitor. Dumitru Antonescu s-a dăruit fotbalului şi Farului şi nu a fost respectat la valoarea sa“, a spus o altă glorie a echipei constănţene, Ştefan Petcu.

 Cele două dorinţe arzătoare


 

„În primul rând, vreau să le mulţumesc tuturor oamenilor care au venit la această ceremonie tristă. Constanţa şi România au pierdut un mare sportiv şi un mare om. În ultimii 10 - 12 ani, am fost alături de el zi de zi. Avea două mari dorinţe: Farul să revină unde a fost odată, iar nepotul său să ajungă fotbalist la această echipă. Am pierdut un prieten, un om care a fost trup şi suflet pentru Constanţa, pentru Farul, pentru sport. Mi-a fost poate cel mai bun prieten. Am amintiri foarte frumoase“, a spus Ion Constantinescu, mijlocaş de mare valoare în echipele de aur ale Farului.

 Viorel Farcaş - „Acum şase luni mergea în deplasări, acum nu mai este“

 

În ultima perioadă, până când nu i-a mai permis boala, Dumitru Antonescu a antrenat la ACS Performer Constanţa.
 

„Regretăm nespus trecerea în nefiinţă a domnului profesor, ne doare şi suferim. Acum şase luni, mergea în toate deplasările cu juniorii de la Performer, iar acum nu mai este. În general, noi nu ştim să ne apreciem valorile în timpul vieţii lor, ci după ce nu mai există. Ne-am bucurat că a acceptat să vină alături de Şcoala de Fotbal Performer. Faptul că a stat lângă noi a contat foarte mult, iar progresele copiilor se văd“, a precizat Viorel Farcaş, preşedinte şi antrenor la ACS Performer Constanţa.   

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fane 29 Apr, 2016 14:23 mosule de data asta ai pierdut meciul , nici arbitrii nu te-au ajutat , tactica n-ai avut SI CONSTANTA A PIERDUT UN MARE ANTRENOR , FOTBALIST , SLEFUITOR DE TALENTE - MINISTRE DE DATA ASTA PLECI PREA DEVREME DE PE TEREN - CONDOLEANTE - AM AVUT PLACEREA DAR IN PRIMUL RAND ONOREA SA TE CUNOSC - FIRAR MAMA EI DE VIATA