Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:21 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Silviu Streinu, în main-event Vin luptători olandezi la ediţia a şaptea a galei „Urban Legend“, de la Constanţa. Show total!

ro

16 May, 2019 00:00 4690 Marime text
Ediţia a şaptea a galei de sporturi de contact Urban Legend se va disputa sâmbătă, 25 mai, în Sala Sporturilor din Constanţa, cu începere de la ora 19.00. Organizat de promoţia Urban Legend, în colaborare cu biroul de impresariat sportiv Super Pro, evenimentul se anunţă şi de această dată unul de ţinută. Urban Legend All Stars aduce în ring peste nouă zile staruri din Constanţa şi din alte oraşe din ţară, dar şi luptători străini, din Olanda şi Republica Moldova.
 
„Pregătim un nou eveniment de gală. Ca de obicei, spectacolul va fi la el acasă. Interesul în jurul evenimentului este unul ridicat. Vor fi partide pe reguli K-1, la MMA Strike, dar, aşa cum ne-am obişnuit fanii în ultimele ediţii, şi un meci de box. În total, 16 dispute. Participă luptători români, din Olanda şi Republica Moldova, dar ar putea să urce în ring şi un sportiv din Israel, în funcţie de răspunsul pe care-l voi primi azi (n.r. ieri)“, a declarat promotorului Mihai Isop, fondator al Urban Legends Fighting Championship. Din Olanda vin la Constanţa, la Urban Legend All Stars, cinci luptători. Patru vor lupta pe reguli K-1, iar unul urcă în ring la MMA Strike şi îl va înfrunta pe Aurel Răsteanu, de la Absoluto Bucureşti, care, la ediţia precedentă a galei, a câştigat meciul pentru titlu, în care l-a învins prin KO în runda 1, la categoria 67 kg, pe Alin Tănăsoiu, de la MMA Piteşti.
 

Mădălin Crăciunică, adversar din Olanda

 
În main-event-ul galei de pe 25 mai, vor lupta, la MMA Strike, Silviu Streinu, de la Urban Legend Academy Constanţa, şi braşoveanul Dumitru Ţâra. Onoarea Constanţei va fi apărată şi de alţi luptători cunoscuţi, precum Mădălin Crăciunică (Urban Legend Academy), care va întâlni un olandez, Tomy Schoonis; Robert Orbocea (Urban Legend Academy), care se va duela, la K1, cu un luptător din Tulcea; Eduard Chelariu (Sharks Gym), al cărui adversar va fi tot un tulcean; Cristi Stoica (Urban Legend Academy), care va primi replica de la un gălăţean, Mădălin Chirovan; Vlăduţ Ungureanu (Sharks Gym) care va lupta contra unui reprezentant al Republicii Moldova, Nicolae Garbuz; Andrei Tohăneanu (Sharks Gym), care va susţine meciul de box, cu Dumitru Lungu (de la Mangalia); sau Ştefan Orza (Sharks Gym), care are ca adversar un braşovean.
 

„Vă promit un meci frumos“

 
„Vă aştept să mă susţineţi în număr cât mai mare la meci. De această dată, voi lupta pe reguli K1. Vă promit un meci frumos. Urban Legend a ajuns la ediţia a şaptea şi cu siguranţă va fi cea mai tare gală de până acum“, a declarat Robert Orbocea. „Pentru mine, Urban Legend reprezintă şansa de a reveni în ring după o pauză de cinci ani“, a spus şi Andrei Tohăneanu. „Pe 25 mai, voi fi prezent din nou în gala Urban Legend, pentru a face spectacol“, a punctat Eduard Chelariu. „Sunt bucuros că voi susţine încă un meci în oraşul meu natal. Voi întâlni un olandez. Aşteptăm cât mai mulţi spectatori la sală. Avem nevoie de energia lor, ca să dăm tot ce putem!”, a menţionat şi Mădălin Crăciunică.
 

Meciurile de titlu, câştigate prin KO

 
Ediţia a şasea a Urban Legend s-a disputat în decembrie 2018, tot în Sala Sporturilor din Constanţa, şi au fost două partide de titlu, la MMA Strike. Celălalt învingător, în afară de Aurel Răsteanu, a fost Cătălin Miron (MMA Piteşti), care a trecut, la cartegoria 72 kg, tot prin KO în repriza întâi, de bucureşteanul Aurel Predoiu.
 
Sursa foto: Facebook
 
Citeşte şi:
 
Mădălin Crăciunică, alesul Super Pro Contract pentru o luptă în străinătate oferit lui „Little Groot“, după evoluţia de la gala Urban Legend

Aurel Răsteanu şi Cătălin Miron au câştigat centurile la gala Urban Legend Super Pro, de la Constanţa

 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii