Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:24 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se pregătesc la Izvorani pentru două întreceri de anvergură Halterele constănţene ajung în Uzbekistan şi în Albania

ro

19 Mar, 2013 00:00 2160 Marime text
Trei constănțeni vor participa la două întreceri de anvergură ale halterelor. Sportiva Georgiana Dudoglu (15 ani), de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, va evolua la Campionatul Mondial de juniori II din Uzbekistan (Tașkent, 5 - 14 aprilie), unde va fi însoțită de antrenorul ei, Angheluș Beșleagă. În aceeași perioadă, între 7 și 14 aprilie, în Albania, la Tirana, se desfășoară Campionatul European de seniori, unde Constanța va fi reprezentată de Aurel Tătaru (32 de ani), de la CS Farul. „Cu Dudoglu urmăresc o clasare în primele șase, astfel încât să poată prinde lotul României pentru Olimpiada de tineret, de la anul, care se va disputa în China. De la Tătaru, care a revenit spectaculos în lotul olimpic, așteptăm o participare cât mai bună”, a declarat Angheluș Beșleagă, care, de curând, a fost ales membru în Biroul Federal al Federației Române de Haltere și în Comisia de Antrenori a aceluiaşi for. În acest moment, cei trei constănțeni se află în pregătire la Izvorani.
Graţie participării la cele două competiţii, Dudoglu şi Tătaru sunt calificaţi direct la faza finală a Campionatului Naţional de seniori şi a Cupei României. Ceilalţi constănţeni însă au participat, la Bucureşti, la preliminariile celor două competiţii, calificându-se Ionela Broască (locul întâi la categoria 48 kg), Bianca Dumitrescu (o sportivă de doar 12 ani; a concurat tot la categ. 48 kg), Mariana Dumitrache (locul patru la categ. 69 kg), Maria Dăineanu (face haltere doar de patru luni, dar a obţinut locul trei la categ. 75 kg), Florin Safar (categ. 77 kg), Alin Olteanu (categ. 77 kg - locul cinci), Adrian Roşu (a câştigat categoria 105 kg), Angheluş Beşleagă (categ. +105 kg) şi Mihai Bunduc (categ. 85 kg).  

Sursa foto: Facebook
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii