Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:15 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se joacă astăzi Farul are patru absenţi şi trei incerţi la partida cu CF Brăila

ro

25 May, 2013 00:00 1107 Marime text
Meciuri foarte importante pentru FC Farul şi Săgeata Năvodari, astăzi, de la ora 11.00, în etapa a 28-a a Ligii a 2-a. Angrenată în lupta pentru evitarea retrogradării, Farul primeşte vizita echipei CF Brăila, în faţa căreia nu are decât varianta victoriei. „Susţinem cel mai important meci din acest campionat”, a declarat antrenorul principal al Farului, Ion Răuţă, care nu îi poate folosi pe Băjan, I. Popescu (suspendaţi), Ţabără şi Drugă (accidentaţi). În plus, alţi trei jucători, Curcă, Niţescu şi Stoianof nu sunt refăcuţi complet. Ei au fost opriţi, ieri, în lotul care a intrat în cantonament, iar o decizie în privinţa lor se va lua astăzi. Lotul de 18 este: Curcă, Vl. Neagu - portari; Niţescu, Cl. Popa, Buzea, Bumbac, Bădaşcă - fundaşi; Fuchs, Ivanovici, Săceanu, B. Nicola, Coteanu, Călinţaru, Sg. Popescu, Ghenciu - mjlocaşi; S. Chiţu, Stoianof, Igiroşanu - atacanţi. Aflată în continuare în cursa de promovare, Săgeata Năvodari joacă în fieful lui Rapid CFR Suceava, care trage să evite retrogradarea.   
Etapa a început ieri, cu partida ACS Buftea - Chindia Târgoviște 3-1 (Onyeka 22, Arman Karamyan 51, V. Alexandru 87 / Băluță 30). Astăzi, de la ora 11.00, se mai joacă FC Botoșani (echipă deja promovată) - CS Otopeni și Dinamo II - Unirea Slobozia. Delta Tulcea, Sportul Studențesc și Dunărea Galați au rundă liberă. Clasament:  1. FC Botoşani - 50p, 2. CS Otopeni - 41p, 3. Săgeata Năvodari - 40p, 4. Delta Tulcea - 39p, 5. CF Brăila - 36p, 6. Dunărea Galați - 28p, 7. ACS Buftea - 28p, 8. Unirea Slobozia - 26p, 9. Sportul Studențesc - 25p, 10. FC Farul - 23p, 11. Chindia - 23p, 12. Rapid CFR - 21p, 13. Dinamo II - 19p.

Juniorii D au ratat turneul semifinal

Echipa de juniori D a Şcolii de Fotbal Farul 2010 (jucători născuţi în anul 2000; antrenor - Grigorie Tudor) a ratat prezenţa la turneul semifinal al Campionatului Naţional. Ieri, în finala etapei de zonă de la Buzău, constănţenii au cedat cu 1-3 (1-2) în faţa Oţelului Galaţi, echipă care, graţie acestei victorii, merge mai departe. „Am condus cu 1-0 în urma golului din minutul 6 reuşit de Eduard Petre. Până la pauză, am primit însă două goluri, după şuturi de la distanţă, iar în repriza a doua Oţelul a mai marcat o dată. Atât am putut. Adversarii au fost mai buni ca noi. Oricum, prin câştigarea grupei preliminare şi implicit prin calificarea în finala de la zonă ne-am atins obiectivul”, a declarat Grigorie Tudor. 

Sursa foto: suporterul-constantean.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii