Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:15 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se fac înscrieri pentru Campionatul Judeţean de Fotbal în sală

ro

29 Jan, 2014 00:00 2114 Marime text
Echipele care doresc să participe la ediţia 2014 a Campionatului Judeţean de fotbal în sală se pot înscrie la sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal (strada Ion Bănescu nr. 2), de luni până vineri, între orele 09.00 şi 13.00. Organizată de AJF Constanţa, competiţia este programată în perioada 1 - 23 februarie, dar startul ar putea fi amânat, în funcţie de starea vremii. Informaţii suplimentare se pot obţine la numerele de telefon 0241.613.533 şi 0721.028.663. Luna viitoare, în data de 22 februarie, se va desfăşura şi Adunarea Generală Extraordinară a Asociaţiei, convocată în temeiul articolului 27 din Statutul AJF Constanţa. Şedinţa se va desfăşura la restaurantul „Sport” din Constanţa, de la ora 12.00. Pe ordinea de zi figurează următoarele puncte: 1. Aprobarea schimbărilor în statutul AJF, conform cererilor unor membri afiliaţi; 2. Alegerea reprezentanţilor din partea cluburilor ca membri ai Comitetului Executiv; 3. Alegerea vicepreşedinţilor AJF Constanţa, conform articolului 31 din statutul AJF; 4. Diverse. Candidaturile pentru cele două posturi de vicepreşedinte se depun până pe 8 februarie. Vicepreşedinţii vor fi reprezentanţi ai cluburilor afiliate. Noul Comitet Executiv va fi format din şapte persoane: 5 membri din partea echipelor, preşedintele AJF şi preşedintele Comisiei de Arbitri.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii