Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:07 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SCM Craiova a câștigat finala Cupei EHF! Final de infarct cu echipa norvegiană Kristiansand

ro

11 May, 2018 21:45 1795 Marime text
SCM Craiova a câștigat finala Cupei EHF, 30-25 în returul cu Kristiansand, după ce pierduse în tur cu 22-26. 

Prima repriză a fost o adevărată lecție de handbal din partea oltencelor. Elanul dat de miile de fani prezenți în tribunele Sălii Polivalente din Craiova a fost transmis în teren. Bogdan Burcea a pregătit excelent partida, a avut în Ana Maria Țicu o adevărată eroină, coordonatoarea oltencelor reușind o repriză absolut perfectă, iar în Dumanska un zid de netrecut. Jucătoarea cu origini ucrainene a salvat în 5 rânduri din situații de unu contra unu cu adversara. Jocul cu pivotul a fost un factor destabilizator în finalul reprizei, Nikolic și Klikovac reușind combinații de o frumusețe rară.

Repriza secundă a fost o cursă continuă de recuperare a norvegiencelor. Ultimul minut a fost unul dramatic. SCM Craiova a trimis mingea de două ori în bară, norvegiencele au scăpat pe contraatac, au avut două lovituri în situație de unu la unu cu Dumanska. Portărița României a intervenit miraculos și adus trofeul Cupei EHF la Craiova.

Sursă text: gsp.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii