Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:16 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Samir Regep e mândru de luptătorul său „Victoria la Alin Mincu este cartea de vizită a lui Adrian Roşca“(galerie foto)

ro

28 Oct, 2014 00:00 5552 Marime text
Gala Extreme Fight V - Turneul Campionilor, de la Constanţa, a stabilit câştigătorul turneului piramidal al categoriei 65 kg, oferind multe meciuri spectaculoase. Opt dintre cele 14 partide s-au încheiat înainte de limită

Găzduită de Sala Sporturilor, întrecerea i-a oferit tânărului de 19 ani Petrică Stoian, de la CS Năvodari, satisfacţia câştigării turneului piramidal de opt de la categoria 65 kg. În main-eventul serii, Cătălin Marin (sportiv independent) l-a învins pe Viorel Vihodiţă, de la San Gym Burada, meciul durând doar o repriză. Aşteptatul duel dintre Adrian Roşca (CS „Bogdan Ciubotariu“) şi Alin Mincu (Oyama Karate Constanţa) i-a revenit după prelungiri primului, care şi-a luat astfel revanşa.
 
Partidele din piramidă au fost precedate de două dispute din fight card-ul secundar, în care Alexandru Călin (Juniorii Tuzla) l-a învins la puncte pe Onur Zevri (CS „Bogdan Ciubotariu“), iar Andrei Nicărel (PG Fight Club) a dispus prin KO în repriza întâi de Emil Olteanu (Wind Extreme). În sferturile piramidei, Cosmin Mărcuţă (Keru Kento) l-a învins la puncte pe Marcel Jipeanu (CS Năvodari), Victor Toma (Wind Extreme) l-a învins prin KO în repriza întâi pe Marius Bogdan Grosu (CS Năvodari), Petrică Stoian (CS Năvodari) a obţinut o victorie la puncte la Dorian Cliucinicov (Pontica), iar Cezar Andreieş (CS Năvodari) a trecut de Cosmin Stoica (Sailor Mangalia) prin KO în runda a treia. În urma acestor meciuri, s-au stabilit semifinalele: Mărcuţă - Toma şi Stoian - Andreieş.

 Celebrul Ionuţ Atodiresei a avut un sportiv în concurs


 Între aceste partide au fost intercalate însă două super-fight-uri. În primul s-au întâlnit, la categoria -85 kg, constănţeanul Valentin Enache (Oyama Karate) şi Claudiu Alexe (Pitbull Division), sportiv pregătit de celebrul Ionuţ Atodiresei. A fost un meci frumos, câştigat la puncte de Alexe, Enache având meritul că nu a dat înapoi, chiar dacă, pe final, a sângerat. A urmat disputa de la categoria -80 kg dintre Adrian Roşca şi Alin Mincu. Roşca tânjea după victorie, pentru a-şi lua revanşa după o înfrângere precedentă, iar în final, a reuşit-o. Mincu a avut avantajul înălţimii şi al loviturii de picior, dar Roşca nu s-a lăsat intimidat şi a luptat plin de curaj, ca un leu. Partida a fost intensă, iar arbitrii au cerut o repriză de prelungiri pentru a desemna câştigătorul. Înainte de finele timpului adiţional, Mincu s-a oprit, nemaiputând continua.

 Adrian Roşca - „Gustul revanşei e foarte dulce“


 „Sunt extrem de bucuros, m-am antrenat mult, în fiecare zi, chiar dacă şi muncesc. Mi-am dorit foarte mult acest meci. Mi-am propus să-l bat până la finele anului şi am reuşit. Am crescut şi la greutate, ca să fiu aproape de el. M-am pregătit din timp. Sunt foarte rezistent la loviturile de picior şi nu i le-am simţit. Am vrut să-l fac pe braţe, care nu e un punct redutabil al lui şi nici forţa. Am vrut să câştig din prima repriză. Gustul revanşei e foarte dulce“, a declarat Adrian Roşca, un luptător de 21 de ani. „A fost un meci superb. Nici nu mă gândeam că Adrian va pierde iar în faţa lui Alin. Roşca a avut emoţii foarte mari. Zicea că nu ştie dacă poate duce două reprize din cauza adrenalinei. Mi-a demonstrat că a putut trece de acest prag. Aceasta este cartea sa de vizită. După acest meci, şi-a luat zborul, cum se spune, spre meciuri mult mai mari şi mai tari. Sper ca Eduard Irimia să vadă această partidă şi să aprecieze valoarea lui Roşca şi ce face el în ring. Poate îi va găsi un meci pe viitor“, a spus şi antrenorul lui Adrian Roşca, sensei Samir Regep (centură neagră 3 Dan).

 Petrică Stoian, campion şi la box, şi la Kempo


 Cele două semifinale ale piramidei i-au trimis apoi în ultimul act pe Cosmin Mărcuţă şi pe luptătorul năvodărean Petrică Stoian. Primul a câştigat la puncte meciul cu Victor Toma, iar Stoian a mers mai departe fără a evolua, după ce colegul său de club Cezar Andreieş nu a luptat, acuzând o accidentare. În finală s-au întâlnit astfel Stoian şi Mărcuţă, impunându-se Stoian, rapid, întrucât în primul minut al reprizei întâi adversarul său s-a lovit la picior şi a abandonat. Petrică a câştigat astfel piramida, obţinând dreptul de a întâlni în ediţia următoare a Turneului Campionilor un campion naţional de arte marţiale. „Sunt foarte mândru, am muncit mult. Îi mulţumesc primarului oraşului Năvodari, Nicolae Matei, că ne-a făcut o sală foarte frumoasă şi că am avut condiţii. Am avut şi şansă, a fost uşor. Mi-am propus de la început să câştig piramida. Am cel mai bun antrenor, Marcel Jipeanu. Am arătat că ştiu şi că pot şi la kickboxing, eu venind de la box. Sunt triplu campion naţional la Kempo, după ce la box am cucerit două titluri la tineret“, a declarat Stoian. „Ne-am făcut o strategie în piramidă, am venit cu patru sportivi, să ne batem cu ceilalţi patru. Ne-a ieşit, reuşind să câştigăm cu Petrică Stoian. Puteam ajunge şi eu mai sus, dar m-a tras în jos slăbirea, dând jos 11 kg în două săptămâni. Mă bucur pentru Petrică. Acum ne concentrăm pe următorul meci. Se va bate cu un adversar foarte puternic, campionul naţional al României. Petrică a ieşit campion la 60 kg, acum se va lupta cu campionul de la 65. La piramidă a avut 62 kg“, a arătat şi Marcel Jipeanu.

 Mădălin Crăciunică i-a spart capul lui Gabriel Manea


 În alte două super-fight-uri s-au impus Mădălin Crăciunică, de la Keru Kento (antrenor, sensei Lucian Stoicoci), la categoria -71 kg, şi Costin Mincu (Oyama Karate), la categoria +90 kg. Costin este fratele geamăn al lui Alin, ambii fiind pregătiţi de Marius Burlacu. Atât Crăciunică, cât şi Mincu au câştigat înainte de limită. Crăciunică l-a învins pe Gabriel Manea (Absoluto Bucureşti), arbitrul oprind meciul în runda a doua, după ce o lovitură de picior a constănţeanului i-a spart capul lui Manea, umplându-l de sânge pe luptătorul din capitală. Mincu a încheiat conturile şi mai repede, în prima repriză, adversarul său, Andrei Pădină (Satori Slobozia), abandonând după ce a fost numărat. „Nu mă aşteptam să mă impun înainte de limită, a fost o lovitură norocoasă. Nu credeam că voi duce meciul până la final, întrucât sunt puţin răcit. Am aflat cu cine mă bat în momentul în care am urcat în ring. Am avut emoţii, că nu îl ştiam. A fost un adversar puternic“, a spus Mădălin Crăciunică. „La această gală, am participat cu trei sportivi, câştigând doar Costin Mincu. Celor care au pierdut le transmit că ne mai împiedicăm şi cădem, dar ne ridicăm, ne scuturăm şi mergem mai departe. Capul sus!“, a punctat şi Marius Burlacu.

 Cătălin Marin vrea să participe la competiţii externe


 În main-event, au urcat în ring Cătălin Marin şi Viorel Vihodiţă, care au luptat la categoria +90 kg. Şi acest meci a durat puţin, Vihodiţă nemaiputând continua după repriza întâi, în urma unei probleme la picior. „Mă aşteptam să mă impun repede, dar nu aşa. Mă aşteptam să fie un meci mai strâns şi mai dificil. A fost destul de uşor. În continuare, vreau să particip la competiţii în străinătate“, a precizat Cătălin Marin. Sensei Valeriu Ariton, antrenor CS Wind Extreme şi Sakura Fight, a spus: „De la gală la gală creştem. Acum am făcut o mică schimbare, am trecut la reprizele de trei minute, de la cele de două minute. Iar aceasta şi-a arătat efectul. Meciurile au fost mai spectaculoase, iar KO-urile mai multe. E din ce în ce mai bine. Main-event-ul a început foarte bine şi credeam că va fi unul deosebit de spectaculos, dar am înţeles că lui Viorel Vihodiţă i-a sărit genunchiul. A avut ghinion“.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii