Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:36 20 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Săgeata vrea să învingă şi ACS Academica Argeş

ro

30 Sep, 2014 00:00 960 Marime text
Meci deosebit de important, sâmbătă, 4 octombrie, pentru liderul Ligii a II-a, seria întâi, Săgeata Năvodari, care întâlneşte în deplasare, de la ora 11.00, principala contracandidată la promovare, ACS Academica Argeş. Cele două echipe sunt despărţite în clasament de trei puncte (13 - 10), Academica aflându-se pe ultima treaptă a podiumului. Între cele două rivale s-a interpus, cu 11 puncte, Rapid CFR Suceava, surpriza de până acum a campionatului.

Săgeata abordează partida cu Academica având un moral bun, după victoria cu 2-1 contra lui SC Bacău, în vreme ce gazdele de sâmbătă au pierdut în ultima etapă în fieful echipei CF Brăila, scor 0-2.

„Avem patru zile pentru a pregăti meciul cu Academica. Este o partidă foarte importantă, ca toate celelalte de altfel. Nu mă mai interesează pe cine întâlnim, trebuie să scoatem maximum din fiecare confruntare. Astfel că jucăm la victorie şi cu Academica. Nu mă surprinde locul doi ocupat de Rapid CFR Suceava. Am jucat contra acestei formaţii şi ne-am lovit de un grup care îmbină foarte bine experienţa cu tinereţea. Este o echipă bună, cu care ne luptăm în continuare. Campionatul durează şi vor mai apărea surprize“, a declarat antrenorul Săgeţii, Cătălin Anghel. Acesta a subliniat succesul năvodărenilor cu SC Bacău. „Vreau să remarc echipa, pentru că a avut puterea să lupte până la capăt, iar până la urmă am învins. Asta e cel mai important. Mi-am dorit foarte mult să câştigăm meciul de astăzi (n.r. duminică)“, a punctat Anghel.

Cristi Popovici, principalul lui SC Bacău, a recunoscut că victoria Săgeţii a fost meritată. „Totuşi, puteam reuşi mai mult pe teren. La 1-1, am avut o ocazie bună prin Rusu, care s-a aflat la un vârf de gheată de a introduce mingea în poartă“, a arătat Popovici.
 
Sursa foto: Academia Hagi
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii