Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:50 12 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Săgeata Năvodari mai vrea să transfere un atacant

ro

26 Aug, 2013 00:00 1465 Marime text
Nou-promovata Săgeata Năvodari a realizat, vineri, al doilea succes în cele şase meciuri susţinute până acum în Liga 1. Elevii lui Tibor Selymeş au trecut la Constanţa, pe stadionul „Farul”, de FC Viitorul, cu scorul de 3-1 (M. Roman II 4, 89, Tigoianu 81 / Al. Lazăr 84), năvodărenii acumulând cu acest prilej opt puncte (două victorii şi două egaluri). Viitorul rămâne în schimb fără victorie în campionat, având doar două puncte în şase partide. În Liga 1 urmează o perioadă de întrerupere, pentru meciurile echipei naţionale cu Ungaria şi Turcia, iar la reluarea campionatului Săgeata va întâlni Steaua în deplasare. „Ne-am distanţat la şase puncte de Viitorul în urma acestui succes. Băieţii au muncit mult, au fost agresivi şi ce ne-am propus am obţinut. Am pus presiune încă din start, când am şi marcat. Ne-am retras apoi, acţionând pe contraatac şi ne-a ieşit. Ştiam că îi putem surprinde astfel. Suntem în grafic pentru atingerea obiectivului. Aceste trei puncte sunt foarte importante pentru noi. În perioada de întrerupere a campionatului, vom efectua un cantonament, pregătind meciul cu Steaua. Mai vrem un atacant. Mihai Roman II a înscris de două ori, însă el mai are nevoie de forţă”, a declarat Tibor Selymeş.

Sursa foto: Academia Hagi

Ti-a placut articolul?

Comentarii