Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:59 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-au stabilit semifinalistele Campionatului Judeţean de fotbal în sală

ro

04 Feb, 2013 22:59 3048 Marime text
futsal_.jpgMeciurile din etapele trei şi patru din faza grupelor Campionatului Judeţean de fotbal în sală, care se dispută la Techirghiol, s-au încheiat cu rezultatele: Melody Constanţa - Ancora Mangalia 2-5, Pescarul Ghindăreşti - Sparta Techirghiol (juniori) 4-6, Litoral Corbu - Sparta Techirghiol 6-4, CSS Medgidia - Farul Tuzla 0-7 / Corbu - Tuzla 4-6, Gloria Băneasa - Techirghiol 12-3, City Expres - Mangalia 9-4 şi Melody - Ghindăreşti 0-3.

Din cele două grupe se cunosc deja calificatele în semifinale, cu o etapă înaintea încheierii confruntărilor din serii. Din grupa A, merg în penultimul act City Expres (de pe primul loc) şi Ancora Mangalia (locul doi). Din grupa B au ieşit Gloria Băneasa şi Farul Tuzla (ordinea între ele urmând a se stabili în urma meciului direct din ultima etapă, care se va juca sâmbătă, de la ora 15.00). Programul din acest week-end este următorul: sâmbătă, 9 februarie - Melody - Sparta Techirghiol juniori (ora 12.00), City Expres - Pescarul (ora 13.00), CSS Medgidia - Litoral (ora 14.00), Gloria - Farul (ora 15.00); duminică, 10 februarie - semifinalele - locul 1 din grupa A - locul doi din grupa B (ora 11.00) şi 1B - 2A (ora 12.00); meciurile de clasament - 3A - 3B (ora 13.00), 4A - 4B (ora 14.00), 5A - 5B (ora 15.00). Finala se va juca pe 17 februarie, la Constanţa, cel mai probabil în Sala Sporturilor.

Câştigătoarea Campionatului Judeţean Constanţa de fotbal în sală capătă drept de promovare în Liga a doua a Campionatului Naţional. De asemenea, campioana şi a doua clasată vor participa, pe 23 februarie, la Constanţa, la Cupa Dobrogei, contra primelor două clasate ale judeţului Tulcea. În ediţia de anul trecut, prima a întrecerii, a triumfat, la Tulcea, echipa constănţeană City Expres.

Sursa foto: Sparta Techirghiol

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii