Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:38 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"S-au facut progrese. Incet, dar sigure"

ro

10 Sep, 2003 00:00 615 Marime text

Aihan Omer analizeaza modul cum s-au pregatit elevii sai pana acum

Jucatorii de la Handbal Club Municipal Constanta s-au intors vineri seara, in sfarsit, acasa, dupa o perioada de aproape o luna in care au fost mai mult pe drumuri. Unii au fost plecati, intr-o prima faza, in Germania, cu lotul national, altii in Turcia, pentru un stagiu in Antalya (Turcia). Reveniti care de pe unde au fost, ei au plecat imediat in cantonamentul de la Resita, unde, in afara de pregatire, au participat la doua turnee amicale (Oradea si Resita) sustinand si zece meciuri amicale. Castigate au fost noua. Pierdut, unul singur, 34-36, cu HC Minaur Baia Mare, in turneul de la Oradea, dar constantenii s-au razbunat pe adversari cu prima ocazie pe care au avut-o, 30-26, la Resita. Antrenorul principal Aihan Omer, venit in aceasta vara de la Fibrexnylon Savinesti, a acceptat ieri sa faca o analiza a modului cum s-a pregatit echipa, dar si a sanselor pe care aceasta le are in lupta pentru titlu.Reporter: Domnule Omer, ati incheiat cea mai importanta faza din perioada de pregatire. Cum a decurs aceasta?Aihan Omer: Intr-adevar, a fost cea mai grea perioada. Atat pentru mine, cat si pentru echipa. Acum a trecut si am intrat in linie dreapta. Mai avem putin pana la turneele de sala. Perioada de pregatire a decurs in conditii normale daca ne gandim la felul cum s-au angajat baietii la efort. A fost o perioada lunga, grea, obositoare, dar, sper eu, benefica pentru meciurile care vor veni. Perioadele importante au fost: pregatirea din vara, pe nisip, combinat cu sala de forta si stadion, dupa aceea o perioada de pregatire in Antalya, unde, desi au fost temperaturi ridicate, am incercat sa ne adaptam la clima respectiva. A urmat un cantonament la Resita, combinat cu doua turnee de pregatire cu zece jocuri amicale, care au fost benefice echipei. Ne-am dat si noi seama cam pe unde suntem, ce mai avem de muncit, ce lucruri bune avem si ce carente avem. Acum urmeaza ca in aceasta linie dreapta sa mai facem trei jocuri de pregatire cu Besiktas Istanbul, daca ne onoreaza invitatia, si cu asta incheiem pregatirea pentru primul turneu de sala.Rep.: Merge jocul baietilor?A.O.: Este greu de spus, pentru ca au venit cativa jucatori noi. Sunt foarte tineri, talentati, dar lipsiti de experienta. Incet-incet, incepem sa-i integram si pe ei in lotul echipei. Am facut cateva schimbari de ordin tactic. Incercam sa marim viteza de joc. Una peste alta, progrese s-au facut. Incet, dar sigure. Peste noapte nu ia "foc" nici o formatie. Incercam sa imbunatatim echipa la toate capitolele, sa o facem de temut pentru adversarele din campionatul nostru.Rep.: In vara s-au facut niste achizitii. La momentul actual mai sunt posturi deficitare in echipa?A.O.: Sigur. Ramane postul de inter dreapta, poate si extrema stanga, care inca nu sunt acoperite asa cum as fi vrut eu. Dar sunt putine echipe care au toate posturile acoperite. 4.Asa ca vom incerca sa facem improvizatii, sa incercam sa jucam handbal si cu cei pe care-i avem.Rep.: Care credeti ca sunt sansele echipei noastre de a castiga titlul?A.O.: Obiectivele noastre sunt indraznete. Cunoastem valoarea noastra si a adversarului, dar vom incerca sa profitam de ambitia si dorinta de afirmare a unor jucatori tineri si talentati de la noi, sa contracaram experienta si puterea financiara ale celor doua echipe care se bat pentru titlul si cupa, Fibrex si Dinamo. Noi o sa fim echipa care o sa incercam sa facem surpriza sau, in cazul in care echipele respective nu sunt atente, joaca slab sau au accidentati, sa fim noi cei care sa profitam de neatentia lor.Rep.: Fata de campionatul trecut, cum credeti ca se prezinta loturile celor doua echipe adverse?A.O.: Sunt mult mai puternice. Chiar daca a pierdut patru jucatori, Fibrex a adus alti sapte-opt apropiati valoric cu cei care au plecat. Dinamo s-a intarit. A adus sase jucatori peste lotul de anul trecut. Au venit handbalisti care au jucat in strainatate, la echipele nationale, si au mare experienta. Deci loturile sunt, incomparabil, mai bune la momentul acesta.Rep.: Peste o luna incep si cupele europene. Ati reusit sa strangeti informatii despre Politechnic OLKOM Donetsk, adversarii din cupele europene?A.O.: Asteptam o caseta cu adversara noastra din Ucraina. O s-o studiem, dar pana atunci mai este timp si, momentan, gandurile noastre se indreapta spre primul turneu de sala ce va incepe pe 25 septembrie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii