Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:37 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a modificat legea privind statutul poliţistului. MAI va putea reîncadra poliţiştii plecaţi din sistem

ro

12 Jul, 2016 16:06 9391 Marime text
Președintele României, Klaus Iohannis,  a promulgat astăzi două legi privind statutul polițistului. 

Este vorba despre legea privind OUG nr. 3/2016 pentru modificarea și completarea Legii 360/2002 privind statutul polițistului şi constă în posibilitatea reîncadrării, ca polițiști, a persoanelor cărora le-a încetat raportul de serviciu. 

Noua actualizare a acestei legi vine pe fondul unei crize de personal în Ministerul de Interne, unde tot m ai mulţi poliţişti cer ieşirea la pensie. De altfel, în ultima vreme, MAI a încadrat din sursă externă poliţişti, tocmai pentru a reduce numărul lipsă al angajaţilor din sistem.

Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului reglementează perioada în care se realizează evaluarea activității polițistului, intervalul de timp, persoanele care au competențe de a realiza și aproba evaluarea de serviciu, criteriile de evaluare a activității profesionale și a conduitei, calificativele care pot fi obținute, procedura de comunicare și de contestare a rezultatelor evaluării, echivalarea rezultatelor obținute prin proceduri de evaluare, scrie agerpres.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • costel 13 Jul, 2016 21:39 de ce nu incadreaza politisti locali ca si ei au facut cursul de initiere in scolile MAI... astfel s-ar reduce cheltuielile si ar creste considerabil numarul politistilor in strada