Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:43 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a calificat în turul trei Simona Halep întâlneşte la Australian Open o fostă parteneră a lui Horia Tecău

ro

22 Jan, 2015 00:00 1404 Marime text
Cea mai bună jucătoare de tenis din România, constănţeanca Simona Halep, s-a calificat, ieri, în turul trei la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului. 

Aflată pe locul 3 WTA şi a treia favorită a întrecerii, Halep a întrecut-o cu 6-2, 6-2 pe australianca Jarmila Gajdosova (poziţia 62 WTA).
Cu o prestaţie foarte bună, precisă la serviciu (a reuşit şapte aşi), Simona a încheiat rapid socotelile cu adversara sa, meciul durând o oră şi şapte minute. Pentru această victorie, constănţeanca va primi 130 de puncte WTA şi un premiu de 97.500 de dolari australieni (80.000 de dolari americani). „Planul meu a fost să închei repede partida. Am fost agresivă şi am jucat bine. A fost un meci mai uşor ca cel din primul tur. Am lovit bine mingea, iar serviciul mi-a funcţionat. Nu m-a afectat nimic. Mă simt în cea mai bună formă. Intru pe teren să dau totul. Sunt pregătită pentru noi victorii“, a declarat Simona Halep. 
În turul următor, numărul trei mondial se va confrunta cu americanca Bethanie Mattek-Sands (258 WTA), care s-a calificat în această fază în urma succesului din partida cu Kristina Mladenovic (Franţa, 71 WTA), scor 7-6, 7-6. În vârstă de 29 de ani, Mattek-Sands a câştigat, în 2012, Australian Open la dublu mixt, alături de constănţeanul Horia Tecău. În iulie 2011, sportiva americană s-a aflat pe locul 30 în lume. La ediţia din acest an a turneului de la Melbourne, Bethanie Mattek-Sands a pătruns pe tabloul principal de simplu graţie „clasamentului protejat“, după ce, în 2014, a fost absentă mai multe luni din pricina unei accidentări.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii