Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:25 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rugbyştii de la Tomitanii vizează a treia victorie în Superligă, astăzi, la Constanţa, cu Universitatea Cluj

ro

25 Apr, 2019 00:00 2401 Marime text
Echipa de rugby Tomitanii Constanţa susţine joi, 25 aprilie, meciul din etapa a 12-a a SuperLigii (eşalonul de elită din România), cu Universitatea Cluj. Partida se joacă la Constanţa, pe stadionul „Mihai Naca“, de la ora 11.00.
 
Nou promovată în SuperLigă, formaţia de pe litoral vizează a treia victorie de până acum din campionat, după ce runda precedentă a învins în deplasare Dinamo Bucureşti. În clasament, Tomitanii se află pe locul opt (ultimul), cu 9 puncte, în vreme ce U Cluj ocupă poziţia a şaptea, cu 11 puncte, astfel că, în cazul unui succes, rugbyştii de pe litoral scapă de lanterna roşie. Iar Tomitanii sunt optimişti că se vor impune, U Cluj fiind, ca şi Dinamo, un adversar pe măsura lor.
 
„În primele trei partide din retur (n.r. înainte de partida cu Dinamo), am întâlnit cele mai bune echipe ale ţării, care ne depăşesc la bugete, sportivi şi la omogenitatea lotului. Noi doar ce am promovat şi, în plus, am schimbat 14 jucători în pauza de iarnă. Astfel că erau şanse minime să facem repede rezultate. Dar lucrurile s-au pus în mişcare destul de bine şi, la nivelul nostru, am dovedit că se poate. Dacă, la finele sezonului, vom obţine locul cinci, va fi ca şi cum am fi luat din nou un titlu de campioni. Nu este imposibil, dar vom vedea, declarat Cristian Cojocaru, preşedintele clubului Tomitanii, după succesul cu Dinamo, 27-25 la Bucureşti. În tur, U Cluj a învins Tomitanii cu 9-3, însă oaspeţii au obţinut un punct din acest meci.
 
În momentul de faţă, clasamentul este următorul: 1. CSM Bucureşti - 44p (un meci în minus), 2. Steaua - 41p, 3. Timişoara Saracens - 39p (un meci în minus), 4. CSM Știinţa Baia Mare - 38p, 5. Gloria Buzău - 15p, 6. Dinamo - 12p, 7. U Cluj - 11p, 8. Tomitanii - 9p. Celelalte partide ale rundei se joacă vineri, 26 aprilie, astfel: Gloria Buzău - Steaua (Ora 11.00), Ştiinţa Baia Mare - CSM Bucureşti (ora 11.00) şi Timişoara Saracens - Dinamo (ora 12.00). După încheierea sezonului regulat, pentru stabilirea locurilor finale, primele patru clasate vor juca în play-off, iar celelalte patru în play-out.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
Sondaj de opinie Credeţi că echipa de rugby Tomitanii Constanţa va reuşi clasarea pe locul cinci în SuperLigă?

Cristian Cojocaru - „Am dovedit că se poate“ Rugbyştii de la Tomitanii Constanţa, succes mare în deplasare cu Dinamo Bucureşti
 
Scor strâns Rugbyştii de la Tomitanii Constanţa au obţinut un punct în meciul din deplasare cu Universitatea Cluj

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii