Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:05 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța întâlnesc liderul clasamentului. CS Năvodari, meci cu a treia clasată

ro

28 Oct, 2017 00:00 1573 Marime text
În etapa a cincea a Diviziei Naționale de seniori la rugby, atât vicecampioana CS Năvodari, cât și Tomitanii Constanța, reprezentantele județului Constanța în competiție, evoluează, sâmbătă, în deplasare, de la ora 10.00.

Aflată pe locul doi în clasament, cu 15 puncte, CS Năvodari joacă în fieful formației Știința Petroșani, care se află pe poziția a treia, cu 11 puncte. Pregătiți de Cristan Husea, Cornel Suciu și Virgil Năstase, jucătorii echipei năvodărene au înregistrat în etapa trecută prima înfrângere stagională, 22-26 cu Gloria Buzău (pierzând și postura de lideri ai clasamentului), după ce câștigaseră celelalte trei partide susținute până atunci.
 
Tomitanii, în schimb, echipă nou-promovată, a câștigat în runda trecută, 32-15 la Constanța cu RCM Galați, ceea ce a constituit prima sa victorie în DNS. În etapa de sâmbătă, jucătorii antrenați de Cristian Cojocaru și Nicolae Radu Mocanu evoluează acasă la liderul, cu 18 puncte, Gloria Buzău.
 
„Încercăm să luăm fiecare meci în parte. Întâlnim formația care a câștigat tot până acum, luând un start bun. Totuși, vom încerca să îi stricăm calculele“, a spus Cristian Cojocaru. „E un meci dificil, Gloria are o echipă bună, a luat jucători de la Steaua, Dinamo, dar și din Republica Moldova. Suntem încrezători însă în jocul nostru. Ca toate partidele, și pe aceasta o vom aborda la victorie“, a punctat și Răzvan Bota, managerul echipei Tomitanii.
 
În afară de cele două meciuri de mai sus, sâmbătă au mai fost programate întâlnirile: RCM Galați - CS U AV Arad (de la ora 10.00) și RC Bârlad - Bucovina Suceava (de la ora 14.00). Clasamentul este următorul: 1. Buzău - 18 puncte (4 meciuri), 2. Năvodari - 15p (4m), 3. Petroșani - 11p (4m), 4. Bârlad - 11p (3m), 5. Tomitanii - 6p (2m), 6. Galați - 5p (4m), 7. Suceava - 2p (3m), 8. Arad - 1p (4m).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii