Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:26 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rugbyştii de la CS Năvodari plachează la Galaţi pentru victorie

ro

18 May, 2013 00:00 1619 Marime text
Echipele judeţului Constanţa din primele trei eşaloane ale rugby-ului românesc au, astăzi, meciuri de campionat.

În Superligă, RCJ Farul Constanţa joacă în deplasare cu Universitatea Cluj, în etapa a zecea a competiţiei. Confruntarea este găzduită de „Cluj Arena”, de la ora 11.30, şi va fi transmisă în direct de rugbytv.ro. În clasament, Farul se află pe locul patru, cu 20 de puncte (din opt meciuri, a câştigat patru şi a pierdut tot atâtea), „marinarii” asigurându-şi prezenţa în play-off. U Cluj ocupă penultima poziţie, şase, cu cinci puncte (o victorie şi şapte înfrângeri). Aflată pe locul şapte (din opt echipe) în clasamentul Diviziei A (cu şapte puncte din o victorie şi cinci eşecuri), CS Năvodari şi-a propus victoria în meciul de la Galaţi, cu ultima clasată, RCM, în etapa a şaptea a competiţiei.

Gazdele au pierdut toate meciurile jucate până acum, nu au niciun punct, dar se confruntă şi cu probleme de efectiv, după ce mai mulţi jucători au fost suspendaţi în urma bătăii de la meciul cu RC Bârlad, din etapa precedentă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii