Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:48 20 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rămânerea în Liga 1 nu trebuie să fie o presiune suplimentară pentru tinerii Viitorului „În cel mai rău caz, retrogradăm şi revenim”

ro

17 Apr, 2013 00:00 648 Marime text
Gică Hagi a declarat că pentru Viitorul Constanţa e miză mare rămânerea în Liga 1, dar acest obiectiv nu trebuie să apese suplimentar pe umerii tinerilor jucători ai echipei. „În cel mai rău caz, retrogradăm, dar vom reveni. Proiectul meu e unul de durată, astfel că sunt liniştit. Mă bucur că băieţii au făcut faţă cu brio unui meci, cel de la Iaşi, cu o încărcătură enormă. Echipa e în creştere. Am cucerit trei puncte foarte importante în lupta pentru evitarea retrogradării”, a spus Hagi. „La Iaşi, am câştigat prin joc colectiv, spirit de echipă, organizare şi aşezare bună în teren, dar mai avem multe meciuri de care trebuie să trecem cu bine. Deşi nu mai câştigasem în campionat de 12 partide, eu nu îmi pierdusem încrederea în jucători”, a spus şi antrenorul Viitorului, Cătălin Anghel. „Cu CSMS Iaşi am jucat la victorie. E important pentru noi că am reuşit să întoarcem scorul, obţinând o victorie extrem de preţioasă. Acest succes ne-a dat curaj pentru meciurile viitoare”, a punctat eroul Viitorului de la Iaşi, atacantul Denis Alibec, autorul celor două goluri ale victoriei cu 2-1 a oaspeţilor.

„Lui  Alibec îi trebuie o echipă mare”

Hagi l-a lăudat pe Alibec după acest meci. „Am mai spus-o, Denis e foarte talentat, dar trebuie avut grijă cu el şi antrenat bine. Revenirea în România, la Viitorul, a fost în folosul său, a făcut o alegere bună. Din vară însă, îi trebuie o echipă mare, cu obiective importante”, a spus „Regele”. „Alibec a jucat foarte bine, însă remarc întreaga echipă, nu numai pe el”, a arătat Cătălin Anghel. „Mă bucur că am marcat, dar nu sunt mulţumit în totalitate de mine. Vreau să fac cât mai multe pentru Viitorul. Voi vedea la vară unde voi juca”, a declarat şi atacantul de 22 de ani.

Ti-a placut articolul?

Comentarii