Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:53 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pilot din Mangalia Emil Ghinea, vicecampion în întrecerea naţională de viteză în coastă (galerie foto)

ro

20 Oct, 2015 00:00 2332 Marime text


Triplu campion la grupa H, clasa 3, de la Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, sportivul de 36 de ani s-a menţinut în prim-planul întrecerii şi în ediţia 2015, în care a încheiat pe podium cinci dintre cele şapte etape ale întrecerii  

Emil Ghinea concurează în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă din anul 2011, iar în cele cinci ediţii la grupa H, clasa 3, a cucerit trei titluri de campion al României şi două de vicecampion. În plus, în stagiunile 2013 şi 2014, s-a impus cu o rundă înainte de finalul competiţiei. În sezonul recent încheiat, pilotul din Mangalia s-a clasat la final pe locul doi, după ce, de-a lungul campionatului, a ocupat o dată poziţia întâi şi de câte două ori locurile doi şi trei.


 
Emil Ghinea a început sezonul din postura campionului naţional, iar obiectivul său a fost obţinerea unui nou titlu suprem. Finalmente, a devenit vicecampion, neputându-şi atinge planul. Bugetul său a fost insuficient, Emil fiind în imposibilitatea de a-şi face unele upgrade-uri la maşina cu care a concurat, un bolid Renault Clio RS V6 Trophy (unicat în România). Totodată, în acest an, Emil Ghinea s-a confruntat şi cu o problemă în plan personal, finul său, Viorel, de care era extrem de apropiat, murind, iar această tragedie l-a afectat pe campion.

În prima parte a sezonului, a fost OK



„Pentru mine, 2015 a fost un an bunicel. Şi cu bune, şi cu rele, din care am învăţat însă mai multe lucruri. Am mers la titlu, dar nu am reuşit să-l cuceresc. În prima parte a sezonului, a fost OK, însă apoi maşina mi-a făcut ceva probleme, pe care nici acum nu am reuşit să le identific. Am vrut să fac unele upgrade-uri, dar nu am dispus de bugetul necesar şi am concurat aşa. Din nou mi s-a confirmat că, dacă nu ai buget suficient şi susţinere, nu poţi face performanţa dorită. Cum se spune la noi în branşă, «no money, no rally». În Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, concurenţa e din ce în ce mai acerbă. Astfel că, de la an la an, trebuie să faci îmbunătăţiri la maşină. Eu am concurat la stadiul din 2014“, a declarat Emil Ghinea.

În ultimele două runde, nu a forţat

De-a lungul sezonului, performerul din Mangalia a câştigat etapa de la Rânca (a treia rundă a campionatului), la Râşnov (etapa 1) şi la Alba (etapa 2) s-a clasat pe doi, iar la Sinaia (4) şi Teliu (5) a fost al treilea în clasament. Pe parcursul întrecerii, a ocupat şi prima poziţie în clasamentul intermediar al grupei H, clasa 3, finalul competiţiei găsindu-l pe locul doi. „În ultimele două etape, la Câmpulung Muscel şi la Poiana Braşov, nu am forţat deloc, strategia fiind să termin cu bine campionatul. Am gândit că, decât să suport valoarea costurilor reparaţiilor maşinii, în urma unor eventuale ieşiri în decor, mai bine fac upgrade-uri. Oricum, nu e un capăt de ţară că am pierdut titlul, mi s-a mai întâmplat. 2015 a fost pentru mine însă cel mai sărac sezon din punctul de vedere al bugetului. Totodată, în acest an mi-am pierdut un fin, pe Viorel, «Veve», cum îi spuneam noi, care a fost «fratele» meu. Cu el m-am apucat să construiesc prima maşină, în 2009, iar între 2011 şi 2013, Viorel s-a aflat în staff-ul meu. Dispariţia sa m-a afectat“, a mai spus Emil Ghinea.

Ediţia 2016 ar putea fi sacrificată



În acest moment, pilotul din Mangalia nu ştie ce va face în campionatul următor, dacă va concura sau nu. În caz că bugetul se va menţine insuficient, vicecampionul ar putea sacrifica ediţia 2016 pentru a face îmbunătăţirile necesare la maşină, urmând a reveni în forţă în 2017. „Aştept să văd ce se va întâmpla din punct de vedere financiar. Oricum, pentru 2015 le mulţumesc partenerilor mei şi echipei mele tehnice şi nu în ultimul rând familiei, soţiei Raluca şi celor două fetiţe, Ane (9 ani) şi Mimi (4 ani), care mi-au fost în permanenţă alături“, a completat Emil Ghinea.
Sursa foto: Facebook (Emil Ghinea)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii