Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:01 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pe ultima suta de metri

ro

11 Aug, 2009 03:00 1122 Marime text
farul.jpgDupă cantonamentul de la Montecatini, formaţia pregătită de Marius Şumudică a intrat în linie dreaptă cu pregătirea pentru debutul în Liga a II-a

Revenit în ţară vineri, după perioada de pregătire din Italia, lotul formaţiei FC Farul a primit liber două zile, reluându-şi ieri după-amiază pregătirile la baza proprie. Tehnicianul Marius Şumudică nu se confruntă până acum cu probleme în ceea ce priveşte accidentările, având întreg lotul valid din punct de vedere medical.

„Marinarii" intră în linie dreaptă cu pregătirile pentru noul sezon, iar antrenorul Marius Şumudică îşi ia toate măsurile necesare pentru ca echipa sa să păşească cu dreptul în noua stagiune. După ce s-au reunit ieri, jucătorii Farului au intrat în semicantonament şi au efectuat spre seară primul antrenament al acestei săptămâni. Singurul absent de la antrenamentul de ieri a fost fundaşul dreapta, Alexandru Măţel. Acesta a fost din nou convocat de selecţionerul echipei naţionale sub 21 de ani a României, Emil Săndoi, pentru partida cu Andorra, din Grupa 1 preliminară a Campionatului European de fotbal 2011. Meciul este programat să se dispute miercuri, de la ora 18.30, iar Măţel urmează să se alăture echipei în cursul zilei de joi. În altă ordine de idei, Farul este pregătit să intre în lupta pentru promovare. Pentru acest lucru, tehnicianul constănţenilor se pare că şi-a conturat deja o formulă standard de echipă cu care va aborda noul sezon, dar şi lotul de jucători cu care va ataca promovarea. „În mare, lotul de jucători este conturat, este valoros şi numeros. Îmbinăm experienţa a cinci-şase jucători cu tinereţea altora", a declarat, pentru sport365.ro, şi preşedintele executiv al FC Farul, Mircea Crainiciuc. Pregătirea va continua la Constanţa, urmând ca, în acest week-end, formaţia constănţeană să se deplaseze la Giurgiu pentru prima etapă din Liga a II-a, Seria I. Dacă în tabăra lui Şumudică nu există până în acest moment jucători indisponibili, adversarii de duminică au pierdut o piesă de bază, căpitanul echipei din Giurgiu accidentându-se la ultimul amical disputat sâmbătă, împotriva formaţiei Sportul Studenţesc. Acesta a devenit astfel indisponibil pentru confruntarea cu Farul. Meciul dintre Dunărea Giurgiu şi FC Farul, contând pentru etapa întâi a Ligii a II-a, Seria I, va avea loc duminică, 16 august, de la ora 11.00. Partida va fi transmisă în direct de Sport.ro.

Liviu Ştefan, rechemat la Constanţa

Altfel, situaţia fundaşului Liviu Ştefan este în continuare incertă. După despărţirea de Farul, jucătorul a ajuns la Petrolul Ploieşti, una dintre contracandidatele constănţenilor la promovarea în Liga I. Potrivit oficialilor ploieşteni, conducerea grupării de pe litoral a cerut ca jucătorul să se întoarcă la Constanţa, acesta fiind şi unul dintre jucătorii pe care antrenorul Petrolului, Valeriu Răchită, se baza pentru noul sezon.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii