Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:50 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pe post de iceberg a fost Gloria Buzău „Marinarii” s-au scufundat precum Titanicul. Pe ritmuri de Vioară! (galerie foto)

ro

18 Nov, 2013 00:00 2108 Marime text
FC Farul a început cum nu se poate mai prost returul Ligii a 2-a, cedând cu 1-4, la Constanţa, meciul de sâmbătă cu Gloria Buzău, o partidă foarte importantă pentru prezenţa în play-off

Echipa constănţeană a rămas pe locul şapte în clasament, în afara luptei pentru promovare, după o înfrângere incredibilă. Atât prin proporţiile scorului, cât şi prin modul în care a venit. Elevii lui Ion Răuţă au condus cu 1-0 şi au ratat o mare şansă de a face 2-0. Apoi, la 1-1, au irosit şi un penalty! Din acest moment, pe teren a fost o singură echipă, cea oaspete. În partea secundă cel puţin, Farul s-a prăbuşit. Gloria Buzău a speculat marile erori defensive ale constănţenilor, marcând toate golurile din faze fixe (lovituri libere sau cornere), ca la antrenament!

Execuţie în direct, sâmbătă, pe stadionul „Farul”. Din păcate, rolul toreadorului l-a interpretat Gloria Buzău, iar taurul, bietul de el, a fost Farul, care a primit lovitură după lovitură. După ce s-au lovit de icebergul Gloria Buzău, „marinarii” s-au scufundat precum în tragica poveste a Titanicului. Pe ritmuri de „Vioară”, aşa cum i se spune antrenorului oaspeţilor, Viorel Ion. Nimeni şi nimic nu anticipa „carnagiul” de pe gazon. Cu atât mai mult cu cât Farul a deschis scorul, în minutul 13 (Bolat, cu capul din careu, după cornerul bătut de Ionuţ Florea), iar peste doar un minut tânărul Igiroşanu a ratat o mare ocazie, singur cu portarul. În minutul 20, oaspeţii au egalat, prin Verdeş, care a avut tot timpul din lume să înscrie de lângă Răvoiu. Golul a venit la capătul unei faze fixe, aşa cum aveau să se marcheze toate golurile Gloriei, care a speculat imobilismul şi amorţeala de neimaginat din apărarea Farului. La 1-1, „marinarii” puteau reveni pe tabelă, dacă Ionuţ Florea nu rata în minutul 24 penalty-ul scos de Nicu Creţu. Farul a mai avut apoi o ocazie (Bolat 28), după care totul s-a terminat.

Într-un sfert de oră, până în minutul 50, buzoienii au urcat scorul la 4-1, mai punctând Verdeş (36), Dăniţă (45) şi Puşcaşu (50). „Marinarii” au căzut cu totul, devenind simple jaloane în calea adversarilor, care, până la final, mai puteau să marcheze de câteva ori, însă fie s-a opus portarul Neagu (la ocaziile lui Verdeş - min. 59 şi Puşcaşu - min. 62), fie buzoienii nu au nimerit ţinta (Verdeş - min. 67, Marcu - min. 70, Fl. Alexandru - min. 85). În lumina celor petrecute pe teren, bara lui Igiroşanu, din minutul 89, a trecut neobservată în tribună, n-a avut nicio valoare pentru fani, care fie acompaniau ironic, cu „ole”-uri, pasele Farului, fie scandau „Tarek, Tarek!”, când mingea ajungea la ultima achiziţie a Farului, mijlocaşul egiptean de 24 de ani Tarek Amer El-Desoky Mustafa Arafa, care a mai jucat în România la CF Brăila, dar şi la Gloria Buzău. Cele două echipe au fost: FC Farul (antrenor, Ion Răuţă) - Vl. Neagu - Băjan, Buzea (cpt.), Răvoiu, Mansur - Ivanovici (77 Tarek), I. Florea (63 Butoi), Coconaşu (58 Tothăzan), N. Creţu - Bolat, Igiroşanu; Gloria Buzău (antrenor, Viorel Ion) - Stoicescu - Airinei, Dăniţă, Bârsănel, B. Dumitru - Marcu (cpt.), Mihăescu (71 Voicu) - Drăguţ (78 Burlacu), Puşcaşu, G. Ion (55 Fl. Alexandru) - Verdeş.

„Un singur jucător a făcut ce a vrut cu noi”

La final, antrenorul Farului, Ion Răuţă, a declarat că e de neacceptat, ceva incredibil, ca echipa sa să primească toate golurile din faze fixe. „Era un joc foarte important pentru noi. Dacă băteam sau dacă obţineam măcar un rezultat de egalitate, luam o opţiune serioasă pentru play-off, întrucât campionatul încă se joacă, mai sunt zece etape din sezonul regulat. Am avut un început bun. Am condus cu 1-0 şi am ratat două ocazii, dintre care una rarisimă, singur cu portarul, după o cursă solitară de la 30-35 de metri. Să primeşti gol din patru faze fixe, pe lipsă de marcaj, pentru mine e ceva de neacceptat, o chestie incredibilă. Un singur jucător (n.r. Verdeş) a făcut ce a vrut cu apărarea noastră la fazele fixe. E foarte greu să obţii un rezultat pozitiv când eşti aşa de fragil în apărare.

Ne-au lipsit doi jucători foarte importanţi, dar acesta e lotul. Prin prezenţa lui Bumbac în apărare aveam o siguranţă mult mai mare. Iar în atac dispuneam de un jucător, Silvăşan, cu mare experienţă şi poate altfel tratam anumite momente din timpul jocului”, a spus Răuţă. Întrebat dacă este de părere că „marinarii” n-au vrut să joace, antrenorul a spus: „N-am adus niciodată asemenea acuze şi nici nu o voi face, pentru că, atunci când faci nişte afirmaţii, trebuie să ai probe. Doamne fereşte, nu vreau să acuz pe nimeni”. De asemenea, potrivit tehnicianului, nu e nimerită o curăţenie în lot, după acest meci. „Probabil că acest lucru se va întâmpla mai târziu. Nu avem un lot aşa de numeros încât să ne permitem să dăm pe cineva afară acum”, a arătat Ion Răuţă. „Toată săptămâna am avertizat jucătorii că meciul cu Farul e de şase puncte. Cele două echipe sunt apropiate valoric, dar noi am prins o zi mai bună. În pregătirea meciului, am pus accent pe fazele fixe, ştiind că lipseşte fundaşul central, dar şi atacantul Silvăşan, şi ne-a ieşit. Am speculat talia mică a Farului. În afară de Răvoiu şi de Igiroşanu, restul jucătorilor Farului au fost scunzi. Jocul putea fi însă şi altfel, dacă Farul nu rata penalty-ul. După acest moment, am avut jocul la discreţie. Lupta pentru play-off nu s-a încheiat, se va juca până în ultima etapă. Astăzi (n.r. sâmbătă) ne-a intrat cam tot, după ce, până acum, am ratat foarte mult. Puteam avea opt puncte în plus şi să fim pe locul doi”, a spus şi Viorel Ion. 

Distanţă de trei puncte între Farul şi play-off

În celelalte meciuri jucate sâmbătă în seria Farului s-au înregistrat rezultatele: Unirea Slobozia - CF Brăila 1-0 (L. Mihai 34), FC Clinceni - SC Bacău 1-1 (Pălimaru 17 / L. Venţer 65 - autogol), CSMS Iaşi - Unirea Tărlungeni 2-0 (Olah 33 - din penalty, Şerban 90+1 - autogol). Dunărea Galaţi şi Rapid CFR Suceava au avut rundă liberă, iar meciul Rapid Bucureşti - ACS Berceni a fost amânat pentru miercuri, 27 noiembrie, de la ora 14.00. Clasament: 1. Clinceni - 25p, 2. Iaşi - 25p, 3. Berceni - 22p, 4. Rapid - 22p, 5. Slobozia - 22p, 6. Buzău - 18p, 7. Farul - 15p, 8. Bacău - 12p, 9. Tărlungeni - 9p, 10. Brăila - 8p, 11. Suceava - 8p, 12. Galaţi - 3p. În etapa viitoare, Farul va juca în deplasare cu Unirea Tărlungeni, sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 11.00.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii