Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:41 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pavel spune adio tenisului

ro

21 Jan, 2009 02:03 1443 Marime text

Andrei_Pavel_DESCHIDERE.jpg„Nu vreau să mai încerc, nu vreau să îmi pun sănătatea în pericol doar pentru a mai juca un turneu în plus"

După ce a abandonat în primul tur de la Australian Open, în faţa lui Andy Murray, este posibil ca tenismenul constănţean să nu poată să evolueze în proba de dublu, alături de Horia Tecău, din cauza durerilor la spate.

Andrei Pavel a abandonat în primul tur de la Australian Open, din cauza problemelor la coloană. Andy Murray, adversarul său din primul tur şi cap de serie numărul patru, conducea cu 1-0, după ce îşi adjudecase primul set cu 6-3. La scorul de 3-1 în cel de-al doilea act, tenismenul constănţean nu a mai putut continua partida, chiar dacă i-a fost aplicat un tratament la spate după încheierea setului întâi. Pavel, care atingea în urmă cu mai bine de trei ani cea mai bună poziţie în clasamentul mondial (locul 13), a resimţit dureri acute la spate. Deşi e angrenat şi în competiţia de dublu, alături de Horia Tecău, a anunţat că se va retrage din carieră, principalul motiv fiind problemele medicale pe care le-a întâmpinat în ultimii ani. „Nu vreau să mai încerc, nu vreau să îmi pun sănătatea în pericol doar pentru a mai juca un turneu în plus. Nu vreau să mă mai operez o dată, de ce să o fac? Într-o săptămână fac 35 de ani şi nu sunt Lance Armstrong", a declarat Andrei Pavel, care a fost al doilea sportiv ca vârstă de la Australian Open, după francezul Fabrice Santoro. Pavel a adăugat că intenţiona să se retragă la Turneul de la Bucureşti, însă nu vrea să îşi rişte şi mai mult sănătatea. „Am această problemă de peste opt ani, dar în luna octombrie a anului trecut am făcut un control şi a ieşit bine. Am decis să evoluez în turneele de Grand Slem din acest an şi să mă retrag la competiţia de la Bucureşti. Dar nu întotdeauna lucrurile se întâmplă aşa cum vrei. Durerea la spate încă persistă şi nu vreau să merg mai departe", a precizat sportivul constănţean.

„Tu eşti jucător de tenis? Atunci eu sunt Papa"

Pavel a marcat istoria tenisului printr-un episod ce s-a întâmplat în timpul sfertului de finală jucat la Roland Garros, în 2002. După ce meciul a fost întrerupt, din cauza ploii, jucătorul român a făcut o scurtă vizită, cu maşina personală, în Germania, pentru a fi alături de soţia sa, care a născut un băieţel. După ce şi-a văzut fiul, şi-a sărutat soţia şi a condus toată noaptea pentru a reveni a doua zi, dimineaţă, şi a termina sfertul de finală de la Paris. Pavel a ajuns atunci la intrarea complexului de la Roland Garros la ora şase dimineaţa şi a fost nevoit să-l implore pe agentul de pază pentru a-l lăsa să intre în arenă. Omul de securitate nu a crezut iniţial că Pavel este jucător de tenis şi i-a spus: „Tu eşti jucător de tenis? Atunci eu sunt Papa".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii